Sorin Grindeanu: Cum poate să mai fie Ilie Bolojan premier, dacă a picat ieri printr-o moţiune de cenzură? Conform Constituţiei, nu mai poate fi nominalizat. Şi nici n-ar fi bine pentru România

Sorin Grindeanu: Cum poate să mai fie Ilie Bolojan premier, dacă a picat ieri printr-o moţiune de cenzură? Conform Constituţiei, nu mai poate fi nominalizat. Şi nici n-ar fi bine pentru România

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins miercuri scenariul prin care Ilie Bolojan ar putea să fie o variantă de premier, arătând că, dacă a picat ieri printr-o moţiune de cenzură, conform Constituţiei, nu mai poate fi nominalizat şi nici n-ar fi bine pentru România.

"Cum poate să mai fie Ilie Bolojan premier, dacă a picat ieri printr-o moţiune de cenzură? Conform CCR, acest lucru nu se mai poate. N-ai voie, dacă un guvern a picat, a fost demis, cum s-a întâmplat ieri, să vii cu aceeaşi propunere de prim-ministru. Este exclus", a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Euronews, despre propunerea PNL de a merge în continuare cu propunerea de premier în persoana lui Ilie Bolojan.
"În acest moment n-are voie, conform Constituţiei, fiind demis, el nu mai poate fi nominalizat. Şi nici n-ar fi bine pentru România", a mai spus Grindeanu.
Întrebat ce nume din PNL ar dori PSD la şefia guvernului, Grindeanu a răspuns: "Orice aş spune în acest moment, le-aş face un deserviciu. Dacă aş spune că Nazare e un tip ok, şi-ar lua în jurături că e PSD-ist. Sau dacă aş spune că, habar n-am, Ciucu e ok. Sau domnul Sighiartău, că PSD-ul l-ar vrea pe Sighiartău. Nu e rolul meu să fac nominalizări în PNL, este treaba lor. Sigur că, în funcţie de ce persoană ar alege şi de profilul acelei persoane, ne spunem şi noi părerea, dacă o votăm sau nu. Dar mai mult de atâta, eu nu privesc PSD-ul ca cel care trebuie să facă ordine în PNL sau în USR, cum la fel n-aş accepta să-mi facă ordine în interiorul PSD-ului, nu ştiu, PNL-ul sau USR-ul", a menţionat preşedintele PSD.
Despre varianta Sorin Grindeanu premier, liderul PSD a arătat că social-democraţii au "toate opţiunile, spre deosebire de alţii, de la a avea un premier dat de Partidul Social-Democrat, până la a merge în opoziţie".
"Toate variantele în acest moment noi le avem ca şi opţiuni. Sigur că vom lua o decizie în momentul în care se cristalizează un scenariu, noi vom lua o decize în partid, dar noi nu spunem din start nu", a completat el.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor