PSD se menţine pe primul loc în intenţiile de vot, PNL revine pe locul al doilea, iar AUR scade cu aproape 4 procente, coborând pe poziţia a treia, relevă un sondaj naţional INSCOP MONITOR, realizat pe baza datelor culese în intervalul 2-7 martie 2022, după invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raportat la bazinul respondenţilor care au exprimat o opţiune de vot reprezentând 72,8% din totalul eşantionului, PSD conduce în clasamentul intenţiei de vot cu 32% (32,7% în februarie).
Social-democraţii sunt urmaţi de PNL, care revine pe locul 2 cu 19,9%, faţă de 16,6% în februarie.

AUR coboară la 18,9%, de la 22,4% în februarie, iar USR stagnează, înregistrând 10,8% din opţiuni, comparativ cu 10,3% în februarie.



"PSD şi USR îşi păstrează scorul electoral anterior invaziei ruseşti din Ucraina. Creşterea uşoară a PNL ar putea fi pusă pe seama activităţii recente intense a preşedintelui şi a premierului care câştigă puncte pe fondul vizibilităţii foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO şi UE. Scăderea uşoară a AUR poate fi explicată prin dispariţia formaţiunii din prim-planul atenţiei publice, dublată de acuzaţii care au fost aduse de mass-media şi adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid. Nu ştim în acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intenţiei de vot sunt temporare, datorate contextului emotional sau ele se vor adânci", comentează şeful INSCOP, politologul Remus Ştefureac.

El precizează că modul în care partidele aflate la putere vor gestiona imensele provocări de securitate, dar şi socio-economice, va influenţa puternic opţiunile electorale.
"La fel cum poziţionarea partidelor de opoziţie faţă de agresiunea Rusiei şi consecinţele acestei invazii pentru securitatea şi calitatea vieţii in România vor avea efecte asupra intenţiei de vot", adaugă el.

Sondajul INSCOP MONITOR, reprezentativ la nivel naţional, a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield în cadrul unui proiect iniţiat de STRATEGIC Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eşantion de 1077 de respodenţi. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.