Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a afirmat că „trebuie să eliminăm rezervele nejustificate ale Austriei şi să avem cât mai curând un vot pozitiv, la începutul anului viitor” privind aderarea României la Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am avut astăzi de partea noastră 26 din 27 de state membre care au susţinut aderarea României la spaţiul Schengen. România a reuşit în ultimele luni să convingă multe ţări care se opuneau de ani de zile integrării României în spaţiul de liberă circulaţie. Astăzi doar Austria a spus că încă nu este pregătită să ia o decizie”, a scris Siegfried Mureşan, joi pe Facebook.
 
Liberalul a mai spus că e important că Suedia, care va prelua şefia Consiliului UE, din ianuarie 2023, şi-a manifestat deschiderea să pună pe agendă votarea asupra aderării României la Schengen.
 
„Acum trebuie să continuăm munca pentru a repune cât mai curând pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne votul privind aderarea noastră la spaţiul Schengen. E foarte important că Suedia, care va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 ianuarie 2023, şi-a manifestat astăzi deschiderea de a pune votul pe agendă. Trebuie să eliminăm rezervele nejustificate ale Austriei şi să avem cât mai curând un vot pozitiv, la începutul anului viitor”, a conchis Mureşan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.