Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că a depus aseară, în calitate de coraportor al Parlamentului European, proiectul de raport privind modificarea legislaţiei europene a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. În valoare de 700 de miliarde de euro, mecanismul este cel mai mare instrument de investiţii adoptat vreodată la nivel european şi a fost înfiinţat în 2021 pentru a ne ajuta să trecem peste criza generată de pandemia de COVID-19 şi pentru a întări economiile europene, spune europarlamentarul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat, însă, priorităţile şi nevoile ţărilor membre ale Uniunii Europene. Această situaţie excepţională ne determină să lucrăm acum la modificarea legislaţiei mecanismului pentru a putea folosi acest instrument mai eficient în gestionarea crizelor actuale, în special criza energetică”, precizează Siegfried Mureşan într-un comunicat oficial. Potrivit acestuia. printre principalele idei cuprinse în proiectul de raport sunt reducerea dependenţei energetice de Federaţia Rusă. ”Suntem de acord cu propunerea Comisiei Europene de a folosi fondurile disponibile din mecanism pentru a finanţa Planul „RepowerEU” privind reducerea dependenţei energetice de Federaţia Rusă”, afirmă europarlamentarul. De asemenea, este vorba de 200 de miliarde de euro încă nealocate. ”Vrem ca fondurile încă nealocate din componenta de împrumuturi a mecanismului, adică peste 200 de miliarde de euro, să fie folosite cât mai rapid acolo unde este cea mai mare nevoie de ele pentru gestionarea crizelor, în special cea energetică. De aceea, statele membre care nu au solicitat încă aceste împrumuturi trebuie să spună cât mai repede dacă au nevoie de aceşti bani sau îi putem folosi în alte ţări unde este mai mare nevoie”, spune eurodeputatul PNL. Siegfried Mureşan afirmă că o altă ide din proiectul de raport se referă la resurse financiare suplimentare. ”În Planul „RePowerEU”, Comisia Europeană propune suplimentarea bugetului Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă cu 20 de miliarde de euro pentru finanţarea proiectelor energetice. Considerăm că această sumă este insuficientă şi cerem Comisiei să găsească resurse suplimentare pentru a finanţa investiţiile energetice”, spune el. Mureşan se referă şi la implicarea autorităţilor locale şi societăţii civile. ”Nu în ultimul rând, vrem ca autorităţile locale şi regionale, dar şi societatea civilă să fie implicate mai mult în implementarea şi monitorizarea proiectelor şi reformelor din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Proiectul de raport va fi adoptat mai întâi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, cel mai probabil la sfârşitul lunii octombrie, după care va primi votul plenului Parlamentului European, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie”, precizează europarlamentarul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.