OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a anunţat vineri numirea fostului vicepremier Sevil Shhaideh ca membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al companiei, precum şi ca membru al Comitetului de Audit şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare ale OMV Petrom, ca urmare a renunţării lui Mihai Busuioc la mandat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sevil Shhaideh a fost numită membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, membru al Comitetului de Audit şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare ale OMV Petrom, începând cu data aprobării numirii sale de către Consiliul de Supraveghere, respectiv 26 octombrie 2017, şi până la următoarea Adunare Generală a Acţionarilor”, informează un comunicat al OMV Petrom.

Sevil Shhaideh este licenţiată a Facultăţii de Planificare Economică şi Cibernetică din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi a obţinut o diplomă de master în Managementul Poiectelor de Afaceri la Universitatea Ovidius din Constanţa.

De asemenea, este specializată în diverse domenii, precum manager de proiect, expert în administraţie publică şi auditor în managementul calităţii şi audit financiar.

Shhaideh are o experienţă de 20 ani în calitate de funcţionar la nivelul administraţiei publice locale. Începând cu anul 2012 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Guvernului României, precum secretar de stat şi ministru în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, având ca principale responsabilităţi dezvoltarea regională, managementul proiectelor europene şi al activităţilor din administraţia publică.

OMV Petrom a realizat în primul semestru din acest an un profit net de 1,21 miliarde lei (circa 266 milioane euro), cu 199% mai mare decât cel raportat în peroada similară a anului trecut, pe fondul creşterii vânzărilor cu 25% şi reducerii investiţiilor.

Vânzările au crescut în primele şase luni cu 25%, la 9,26 miliarde lei, stimulate "de preţurile semnificativ mai ridicate la ţitei şi volumele mai mari de produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, compensate parţial de preţurile medii de vânzare mai scăzute la gaze naturale”.

Compania avea la sfârşitul primului semestru 14.332 angajaţi, cu 6% (905) mai puţini faţă de perioada similară a anului trecut.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.