Sabia lui Tudor Vladimirescu, ochelarii Ecaterinei Teodoroiu, fotografiile lui Szathmári şi schiţele lui Nicolae Grigorescu de pe front sunt expuse la Bucureşti, la Art Safari New Museum, până pe 20 decembrie 2026, în cadrul sezonului curent, în str. Amzei nr. 13.
Expoziţia „Război şi pace” din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum reuneşte capodopere de importanţă naţională şi o serie de valori din colecţiile unor prestigioase instituţii româneşti de cultură, între care Biblioteca Academiei Române (BAR), Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) şi Muzeul Naţional Brukenthal.

Semnată de Dragoş Vărşăndan, expoziţia propune un eseu vizual despre modul în care violenţa a fost, de-a lungul secolelor, învestită cu sens şi glorie, în timp ce pacea a rămas mereu o stare fragilă şi trecătoare. Traseul porneşte de la Columna lui Traian şi ajunge, prin ororile Marelui Război şi lupta de clasă a propagandei comuniste, la felul în care arta românească a consemnat starea permanentă de conflict şi rara ei excepţie, pacea. Expoziţia include importante lucrări de Grigorescu, Aman şi Tonitza, alături de fotografii, documente, reviste şi schiţe din colecţiile partenerilor.
„«Război şi pace» este o expoziţie despre trecut, care s-a născut dintr-o nelinişte foarte prezentă. Pentru a spune o poveste completă, am avut de asamblat un puzzle ale cărui piese se află în colecţiile mai multor instituţii. Cele peste 200 de lucrări din expoziţie vin din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeului Naţional Brukenthal, Bibliotecii Academiei Române şi ale altor muzee, precum şi din colecţii private. Le mulţumesc pentru generozitatea cu care ne-au deschis colecţiile. Istoria devine astfel o poveste pe care vizitatorii o pot privi, iar la final pot înţelege mai bine valoarea păcii prin memoria preţului plătit atunci când ea dispare”, spune curatorul expoziţiei Dragoş Vărşăndan.

Din spaţiul cercetării, în dialog viu cu societatea
Prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi Director general al Bibliotecii Academiei Române: „Biblioteca Academiei Române deţine, în cadrul Cabinetului de Stampe, Muzică, Hărţi, un fond documentar impresionant, alcătuit din lucrări de grafică şi fotografii ale artiştilor români şi străini. Anul acesta, sprijinim Art Safari prin acordarea, cu titlu de împrumut, a unui număr de 26 de bunuri culturale mobile, reprezentând lucrări de grafică ale unor mari artişti: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ştefan Stoica Dumitrescu etc. De asemenea, am împrumutat două albume fotografice ale artistului Carol Popp de Szathmári, precum şi şase fotografii din secolul al XIX-lea. Nu în ultimul rând, am împrumutat şi fotografia inedită care îi înfăţişează pe Constantin Brâncuşi şi Maria Tănase la Expoziţia Universală de la New York din 1939, contribuind astfel la expoziţia «Brâncuşi şi muzele sale». Pentru noi, este important ca valorile păstrate în colecţiile Bibliotecii să fie cunoscute de un public cât mai larg şi să iasă, atunci când condiţiile de conservare o permit, din spaţiul cercetării şi să intre într-un dialog viu cu societatea".
Fotografii din Războiul de Independenţă (1877-1878) de Carol Popp de Szathmári
Carol Popp de Szathmári, pictor şi fotograf al Curţii Domneşti, a însoţit armata română în Bulgaria. Albumele „Suvenir din Resbelul 1877” şi „Suvenir din Campania 1877-1878”, din colecţia Bibliotecii Academiei Române, reunesc imagini ale Armatei Române, cu tabere, spitale de campanie şi poziţii militare din timpul Războiului de Independenţă. Fotografiile pe hârtie albuminată transformă războiul într-o succesiune de mărturii vizuale, care sunt deopotrivă documente istorice şi exemple ale reprezentărilor oficiale. Unul dintre cele două albume este dedicat lui Ion Kalinderu, administrator al Domeniilor Coroanei şi colecţionar de artă.
Fotografia „Răniţi la Ambulanţa Griviţa” realizată de Szathmári arată consecinţele fizice ale războiului: corpuri imobilizate, bandaje, paturi improvizate şi îngrijire acordată în aer liber, într-un registru diferit de cel al imaginilor eroice ale asalturilor.
Mărturii ale războiului, prin tuşele pictorilor de front
Nicolae Grigorescu şi Sava Henţia, artişti mobilizaţi pe front, au surprins aspecte diferite ale războiului. În „Dorobanţi în tranşee”, desen în cărbune cu accente de cretă albă pe hârtie gri-verzuie, Grigorescu îi înfăţişează pe ostaşii din infanteria de rezervă adăpostiţi în linia de tranşee, într-o ipostază mai puţin spectaculoasă decât scenele de atac, dar la fel de importantă pentru documentarea vieţii de front: aşteptarea încordată, disciplina şi rezistenţa soldaţilor în faţa confruntării iminente. Lucrarea face parte din seria dedicată Războiului de Independenţă, inspirată de experienţa sa de „pictor de front” alături de trupele române.

„Scenă de război” (1877-1878), desen în creion de Sava Henţia, înfăţişează un grup de soldaţi adunaţi în jurul unui cal căzut, mort, într-o compoziţie dominată de agitaţie, cu fum ridicându-se în planul îndepărtat. Lucrarea face parte din numărul restrâns de scene de luptă propriu-zise realizate de Sava Henţia pe tema Războiului de Independenţă (1877-1878), alături de un alt desen înrudit, „Soldaţi în poziţie de tragere”.

Spre deosebire de scenele de campanie şi de viaţă cotidiană a Ambulanţei, pe care Henţia le-a desenat direct la faţa locului, aceste compoziţii de luptă poartă o construcţie mai puţin firească, dovadă că artistul nu le-a surprins „pe viu”, ci le-a conceput ulterior, în atelier, din imaginaţie – probabil ca schiţe pregătitoare pentru un tablou batalist de mai mari proporţii, niciodată dus la capăt.
Ambele lucrări provin din colecţia Academiei Bibliotecii Române.
Revistă din captivitate condusă de Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza a fost luat prizonier în luptele de la Turtucaia, în septembrie 1916, şi internat în lagărul de la Kîrdjali (Bulgaria). Acolo, împreună cu Constantin Vlădescu şi inginerul C. Bunescu, a realizat „Nu te lăsa!”, o revistă umoristică cu apariţie neregulată, publicată în manuscris, în patru numere, menită să ţină ridicat moralul camarazilor de captivitate.

Coperta din 8 noiembrie 1917 se numără printre puţinele mărturii vizuale directe ale acestei perioade din viaţa artistului.

Din aceeaşi revistă fac parte pagina cu rubrica „Cronica săptămânii” şi caricatura „Vrabia mălai visează” (1917, tuş şi acuarelă), parte din colecţia Bibliotecii Academiei Române, putând fi admirate acum la Art Safari New Museum.
Capodopere „de manual” din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României
Printre exponatele din colecţia MNIR se numără sabia care a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, lucrări de Carol Popp de Szathmári în care sunt reprezentaţi Alexandru Ioan
Cuza şi Carol I, lucrarea „Dorobanţul” de Nicolae Grigorescu şi ochelarii Ecaterinei Teodoroiu, Eroina de la Jiu.
„Participarea la ediţia curentă în cadrul expoziţiei „«Război şi pace» reprezintă o oportunitate de a aduce patrimoniul istoric şi artistic mai aproape de public, într-un cadru expoziţional care facilitează dialogul dintre istorie, artă şi memoria colectivă prin intermediul unor exponate care ilustrează momente, contexte şi experienţe semnificative din istoria societăţii: sabia care a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, creaţiile artistice în care sunt reprezentaţi Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, purtând semnătura lui Carol Popp de Szathmary sau „Dorobanţulˮ, operă de artă cu semnificaţie istorică realizată de Nicolae Grigorescu, precum şi ochelarii Eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu", a declarat dr. Cornel Ilie, manager al Muzeului Naţional de Istorie a României.
El a adăugat: "Piesele din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României contribuie la construirea unei naraţiuni expoziţionale dedicate unei teme fundamentale din istoria umanităţii: raportul dintre conflict şi pace. Prin valoarea documentară, istorică şi culturală, patrimoniul expus oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi noi perspective asupra trecutului şi asupra modului în care experienţele războiului şi ale păcii au fost reflectate şi păstrate în cadrul unei instituţii muzeale de prestigiu. Prin această colaborare, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Art Safari invită publicul să descopere patrimoniul istoric într-un context expoziţional contemporan şi să reflecteze asupra felului în care memoria războiului şi aspiraţia către pace au traversat epoci şi generaţii".
Mărturii ale războiului, dar şi ale perioadelor de construcţie vin de la Brukenthal
Raluca Teodorescu, manager al Muzeului Naţional Brukenthal: „Patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal păstrează mărturii ale unei Europe care a cunoscut războaie, schimbări politice şi sociale, dar şi perioade de construcţie şi de dezvoltare culturală. Pentru noi, împrumutul unor lucrări pentru această expoziţie înseamnă şi o formă de a face patrimoniul muzeului accesibil unui public nou şi de a-l pune într-un context în care poate fi privit dintr-o perspectivă diferită. Ne bucurăm de colaborarea cu Art Safari şi sperăm ca expoziţia să îi facă pe vizitatori să privească lucrările nu doar ca pe obiecte de artă, ci şi ca pe documente ale unor epoci care au avut propriile lor conflicte, temeri şi speranţe".



























