Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări, că au existat ”piedici” în a ajunge la o ”soluţie echitabilă” din partea bugetarilor cu venituri mari care ar urma să piardă prin noua lege a salarizării unitare, el recomandându-le acestora să aleagă calea activităţii private.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În general, nemulţumirile celor cu salarii foarte mari mă lasă rece. Există funcţionari şi în aparatul Senatului care au venituri lunare mult mai mari decât un senator. Nu ştiu cât de nemulţumiţi ar fi cei cu salarii foarte mari, cât de justificate ar fi aceste nemulţumiri, dar probabil nu neapărat în presiuni, ci mai degrabă în piedici de întârziere a unei soluţii echitabile şi generale s-a produs până acum”, a declarat Şerban Nicolae întrebat dacă nemulţumirile funcţionarilor cu salarii mari din ministere şi deconcentrate s-au transformat în presiuni asupra Guvernului sau asupra PSD.

”Dacă există funcţionari nemulţumiţi sau demnitari nemulţumiţi, au libertatea de a alege calea activităţii private. Sunt convins că sunt persoane cu o competenţă deosebită care fac faţă tuturor rigorilor economiei de piaţă, au şi performanţă, şi calitate, şi competitivitate. Nu cred că vor fi obligaţi, ţinuţi cu lanţurile de un salariu nejustificat de mic în sistemul bugetar”, a adăugat el ironic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.