Senatul a eliminat, luni, impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene a fost adoptat de Senat cu 73 de voturi ”pentru”, 2 voturi contra şi 29 de abţineri. 

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a declarat în plen că prin amendamentul adus la proiectul de Ordonanţă de urgenţă se îndreaptă o eroare şi anume aceea de impozitare cu 10 % a concediilor medicale.

”Am făcut acest demers ca urmare a mesajelor pe care le-am primit de la români şi am să vă dau citire unui mesaj: Doamna senator, de când am început tratamentul pentru cancer, viaţa mea şi a familiei mele e măsurată în ore, cât mai am până fac o rundă de tratament, cât mai am până la următorul control, cât mai am până la următoarea rundă de chimio. Fiecare zi înseamnă oră de luat medicamentul x, oră de luat medicamentul y. Nu vem nevoie de griji în plus, ducem deja pe umeri o povară mult prea grea. Vă rog să eliminaţi impozitarea, îndreptaţi situaţia”, a spus senatoarea liberală.

Pauliuc a precizat că astăzi, în comisiile reunite, comisia de buget şi comisia de muncă, s-a adoptat amendamentul prin care se elimină acest impozit.

”Asta înseamnă când parlamentarii realizează care este misiunea noastră şi anume aceea de a face poate un pic mai bine viaţa românilor”, a precizat ea.

Nicoleta Pauliuc a menţionat că, pe lângă eliminarea impozitării concediilor medicale a pacienţilor oncologici. i s-a părut firesc şi normal să elimine o nedreptate, impozitarea concediului de maternitate.

”Nu mai trebuie să fie impozitat nici concediul pentru îngrijirea copilului bolnav. În momentul în care tu soliciţi sprijinul statului pentru că ai o problemă medicală e nedrept statul îţi ia 10 %. Înţeleg problemele cu datoriile la plata concediilor medicale, vorbim de aproape 9,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă într-adevăr o sumă colosală. Cred însă că anumite instituţii ale statului trebuie să fie mai atente dacă există tentative de fraudă pe această zonă”, a completat senatoarea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.