Senatorul buzoian Vlad Pufu(PNL) vrea să strângă semnături, în stradă, pentru testarea legumelor în pieţe, el lansând deja în 12 mai, în mediul online, o petiţie cu aceeaşi temă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Într-o postare pe pagina sa de Facebook senatorul buzoian anunţă că, în curând, reprezentanţii PNL vor ieşi în stradă pentru a strânge semnături în favoare introducerii testări legumelor în pieţe.  Decizia vine după ce, în şedinţa ordinară a Consiliului Local consilierul Irinel Cîrstea, ales pe liste USR,  a spus în şedinţă că şi-ar fi dorit să vadă pe ordinea de zi un proiect prin care să fie achiziţionate testele rapide pentru testarea legumelor în pieţe susţinând că la Braşov astfel de teste se fac de doi ani.
„Testarea legumelor - strângem semnături în stradă! Felicitări consilierilor locali care au susţinut astăzi, în şedinţa CLM Buzău, necesitatea introducerii testării legumelor în pieţele agroalimentare din oraş! Dar cel mai mult contează părerea buzoienilor. Ei sunt cei care trebuie să spună dacă vor sau nu ca legumele din pieţe să fie testate.  Am iniţiat o petiţie online pe care mulţi au semnat-o. Vom declanşa, în perioada următoare, şi o campanie publică de strângere de semnături la nivelul municipiului Buzău, în vederea susţinerii acestui demers”, a scris senatorul Vlad Pufu pe pagina sa de Facebook.
 Petiţia lansată de senatorul Vlad Pufu pe Facebook în 12 mai a strâns puţin peste 100 de semnături din mediul online. Consilierul Irinel Cîrstea, cel care a susţinut în Consiliul Local ideea introducerii testelor în pieţele din Buzău, a fost ales pe listele USR însă de ceva vreme s-a alăturat consilierilor PNL fiind văzut tot mai des la şedinţele de partid, însă fără a semna adeziune la partid pentru a nu-şi pierde mandatul. 
 Directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Buzău a declarat în urma scandalului folosirii substanţelor neomologate pentru forţarea coacerii legumelor din solarii că va iniţia un protocol ca împreună cu Primăria Buzău să realizeze teste rapide în Piaţa Centrală a municipiului Buzău pentru detectarea nivelului de nitriţi şi nitraţi în legume.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.