Senatorul liberal Vlad Pufu, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Buzău, îl acuză pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, că pune piedici campaniei de strângere de semnături pentru testarea legumelor din pieţe iniţiată de liberali, tocmai pentru că a văzut ca iniţiativa este susţinută de foarte mulţi buzoieni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Senatorul Vlad Pufu a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că edilul Constantin Toma, care iniţial a sprijinit proiectul, aprobând amplasarea corturilor pentru strângere de semnături în diverse zone din oraş, a refuzat în repetate rânduri înfiinţarea unor noi puncte de strângere de semnături pentru un motiv care nu intră sub nicio formă în atribuţiile unui primar. 
 
”Suntem într-o situaţie puţin confuză pentru că ne-am întâlnit cu mulţi buzoieni care manifestă o neîncredere majoră în pieţele din România şi chiar în supermarket-uri. Am demarat campania noastră de strângere de semnături şi de atunci am discutat cu aproximativ 70% din persoanele care au semnat pe listele noastre pentru testarea legumelor în pieţe. Până acum, la două puncte de strângere de semnături am strâns peste 3.000 de semnături. Tocmai când campania era în toi, se formase un val şi credeam că vom merge cu campania noastră mai departe, ne-am lovit de inerţia Consiliului Local şi a primarului Constantin Toma care, iniţial, ne-a sprijinit şi a acceptat amplasarea corturilor, dar vineri, la cererea noastră de amplasare a unui alt punct de strângere de semnături, ne-a respins pentru a treia oară o adresă, menţionând că «Primăria municipiului Buzău nu mai consideră oportună continuarea acestei campanii care poate induce în eroare atât consumatorii, cât şi producătorii buzoieni»”, a declarat senatorul liberal Vlad Pufu.
 
 
Pufu a spus că se aştepta într-un fel la o astfel de reacţie, dat fiind că primarul Constantin Toma s-a opus de la început unui astfel de demers, însă a afirmat că motivarea acestuia reprezintă un abuz.
 
”Această campanie a dovedit o dorinţă masivă a buzoienilor de a şti ce mănâncă cumpărat din pieţele din Buzău. Această adresă însă reprezintă un abuz pentru că primarul nu are niciun atribut să se exprime cu privire la oportunitatea unei campanii dusă de orice ONG, partid, agent economic sau oricine doreşte să facă o campanie, indiferent de ce fel de campanie. Dânsul, în speţă Primăria, are în atribuţii să aprobe plasarea sau poziţionarea unui cort sau a unui dispozitiv publicitar într-o anumită zonă şi nu trebuie să îşi dea cu părerea despre conţinutul campaniei respective. Sunt alte instituţii care pot face acest lucru”, a mai spus senatorul liberal.
 
La rândul său, prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea, a declarat că nu înţelege atitudinea primarului Constantin Toma prin care acesta împiedică, practic, adevărul să iasă la iveală în pieţele din Buzău.
 
”Eu am sprijinit din start această idee şi, cum am mai spus, nu înţeleg de ce să nu facem toţi eforturi să aflăm adevărul. Ne aflăm acum în situaţia în care, decât să aflăm adevărul şi să găsim soluţii, să facem tot posibilul şi să nu se mai amplaseze corturi şi buzoienii să nu îşi mai manifeste un act liber de voinţă, pentru că pe cei care au semnat nu i-a obligat nimeni să o facă. Si vin şi întreb: de ce să nu lăsăm oamenii să îşi exprime un act liber de voinţă?”, a declarat prefectul Daniel Ţiclea.
 
Pentru a-şi continua campania de strângere a semnăturilor liberalii sunt hotărâţi să îl acţioneze în instanţă pe primarul Buzăului care, în opinia liberalilor, comite un abuz prin refuzul acordului de amplasare a corturilor pe motiv de oportunitate a campaniei. 
 
”Dacă până în toamnă domnul primar nu reuşeşte să ajungă la o soluţie pe acest subiect, noi, în toamnă, pentru că acum este vacanţă judecătorească, în toamnă îl vom acţiona în instanţă astfel încât să ne putem plasa corturile în municipiu şi să demarăm din nou strângerea de semnături astfel încât să dublăm numărul acestora şi în baza semnăturilor strânse să determinăm Primăria şi Consiliul Local să implementeze această măsură în pieţele din Buzău”, a mai declarat senatorul Vlad Pufu.
 
Reprezentanţii PNL Buzău au declanşat, în 5 iulie,  o campanie de strângere de semnături pentru a determina Primăria şi Consiliul Local Buzău să introducă testarea legumelor în pieţele din oraş. Ideea liberalilor din Buzău a apărut după ce mai mulţi legumicultori din judeţ au fost descoperiţi utilizând substanţe chimice neconforme pentru a grăbi coacerea produselor agricole de sezon.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.