Senatorul USR Florina Presadă atrage atenţia că, marţi, pe ordinea de zi a Comisiei de Administraţie Publică au fost introduse ”o serie de propuneri nocive, mai vechi sau mai noi”. ”Idei puţine, proaste şi fixe”, susţine senatorul, care prezintă lista proiectelor aflate pe ordinea de zi şi problemele pe care fiecare dintre acestea le ridică. Între propunerile discutate se numără un proiect al Gabrielei Firea, de pe vremea când aceasta era senator, propunerea PSD şi UDMR privind pensiile speciale ale aleşilor locali şi propunerea lui Şerban Nicolae privind crearea de ”paradisuri fiscale pentru jocurile de noroc prestate pe insule, grinduri şi ostroave”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”ALERTĂ! Pe ordinea de zi a Comisiei de Administraţie Publică de azi avem o serie de propuneri nocive, mai vechi sau mai noi. Idei puţine, proaste şi fixe. Ne vom opune adoptării lor, iar dacă sunt adoptate (pentru că în Senat PSD are încă majoritatea), le vom contesta la CCR, aşa cum am făcut şi în trecut”, a scris Florina Presadă, marţi, pe Facebook.

Aceasta enumeră lista proiectelor aflate pe ordinea de zi şi problemele pe care consideră că fiecare dintre acestea le ridică:

L122/2015: O veche iniţiativă a doamnei Firea de când era dumneaei senator, prin care deciziile privind patrimoniul se iau cu 50%+1 din numărul consilierilor locali în funcţie în loc de ⅔ din numărul acestora.

Prevederea este inclusă şi în Codul Administrativ, adoptat prin OUG 57/2019, CCR fiind sesizat pe marginea lui, dând curs cererilor venite inclusiv din partea USR. Au nevoie de o plasă de siguranţă în cazul în care CCR spune că OUG este neconstituţional. Mai ales dna Firea are nevoie de această lege pentru a putea opera intrarea în legalitate a companiilor municipale, în urma proceselor câştigate de către consilierul general USR Ana Ciceala.

L591/2018: iniţiativă PSD şi UDMR pentru instituirea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

Prevederea este inclusă şi în Codul Administrativ, adoptat prin OUG, CCR fiind sesizat pe marginea lui. Au nevoie de o plasă de siguranţă în cazul în care CCR spune că OUG este neconstituţional. Iniţiativa a fost retrimisă din plen la Comisie în noiembrie 2018. Am protestat şi atunci faţă de retrimiterea la Comisie, în condiţiile în care obţinusem un raport de respingere, clarificând că e vorba despre pensiile speciale pentru primari ascunse în spatele sintagmei „indemnizaţii pentru limită de vârstă”, preluate separat din Codul Administrativ.

L483/2019: iniţiativă PSD în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice

Se propune, printre altele, eliminarea participării libere şi neîngrădite a operatorilor economici la procedurile de atribuire a acestor servicii. Astfel, consiliile locale şi cele judeţene vor avea posibilitatea de a înfiinţa în subordinea lor servicii sau departamente cu personalitate juridică specializate în furnizarea serviciilor de utilităţi publice, ceea ce contravine cadrului constituţional şi legislativ, întrucât doar unităţile administrativ-teritoriale au capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, nu şi consiliile locale sau judeţene.

Pe de altă parte, propunerile referitoare la atribuirea directă a acestor servicii către propriile societăţi comerciale, servicii ori departamente special înfiinţate în acest scop încalcă reglementările în materia achiziţiilor publice şi contravin cadrului european în domeniu (Directiva 2014/24/UE).

Mai mult, unităţile administrativ-teritoriale vor putea încheia contractele de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice cu ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire, fără adoptarea vreunei hotărâri de aprobare a atribuirii acestor contracte.

L564/2019: iniţiativă PSD, Şerban Nicolae, prin care se crează paradisuri fiscale pentru jocurile de noroc prestate pe insule, grinduri şi ostroave.

Practic, propunerea prevede un regim fiscal derogatoriu pentru activităţile de jocuri de noroc (specifice cazinourilor, poker şi bingo) pe ostroave, insule şi grinduri, terenuri care „nu produc nimic, stau în paragină” (preluare din Expunerea de motive). Vă mai aduceţi aminte de o astfel de iniţiativă. Era tot a lui Şerban Nicolae, a fost declarată neconstituţională şi la sesizarea USR. Am fost senatorul care a adus în atenţia publică această iniţiativă în 2017 şi m-am opus adoptării ei. Dl Şerban Nicolae reia iniţiativa.

”Aş vrea totuşi să cred că nu e vorba de un ultim tun al PSD şi că în cadrul şedinţei de azi vor arăta că au înţeles mesajul dat de către cetăţeni: că îşi doresc un alt fel de guvernare, onest şi în slujba interesului public”, a mai scris Florina Presadă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.