Deputatul USR Cristian Seidler a declarat, miercuri, după votul final la Legea salarizării, că partidul a votat împotriva acesteia, considerând că este făcută pe genunchi. Purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Barna, a spus că sunt analizate elementele de neconstituţionalitate din lege pentru a o ataca la Curtea Constituţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am votat împotrivă aztăzi la o lege despre care ne-am şi exprimat că este scrisă pe genunchi. Dumneavoastră aţi fost cu noi aseară în comisie, am stat acolo şi ieri şi săptămâna trecută şi aţi văzut cum se face o lege: din burtă, fără impact, fără politici publice. Nu, nu aşa. Este nevoie de o lege a salarizării, dar nu făcută pe genunchi. (...) Neprofesionalism instituţional la Ministerul Muncii”, a declarat Cristian Seidler.

Referitor la contestaţia pe care membrii USR vor să o depună la CCR privind Legea salarizării, purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice a afirmat că sunt analizate de către jurişti toate elementele de neconstituţionalitate din lege.

”Chiar astăzi colegii noştri jurişti analizează argumentele şi temeiurile potenţiale pe care le-am putea folosi într-o astfel de contestaţie şi vom lua o decizie probabil până la finalul zilei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.

USR are la dispoziţie două zile pentru a contesta Legea salarizării la CCR, fiind în procedură de urgenţă, însă pentru a o putea contesta, au nevoie de semnăturile a cel puţin 50 de deputaţi sau ale 25 de senatori.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 47 de abţineri. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.