Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, îl acuză pe şeful Consiliului Judeţean, liberalul Costel Alexe, că profită de orice ocazie pentru a le prezenta ieşenilor proiecte pe care social-democratul le-a demarat în vremea când conducea CJ Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maricel Popa afirmă vineri, într-un comunicat de presă, că şeful CJ Iaşi Costel Alexe s-a ţinut scai de ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, care s-a aflat cu o zi în urmă la Iaşi, încercând să culeagă ceva firimituri din imaginea publică a acestuia.

"Costel Alexe profită de orice ocazie pentru a prezenta ieşenilor proiecte demarate din mandatul trecut de către administraţia judeţeană şi le promovează ca şi cum ar fi realizările sale. De asemenea, vremelnicul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi se face că uită de dosarele penale în care este anchetat şi pozează ipocrit într-un personaj integru, preocupat de administraţie şi proiecte. În ultimele zile, penalul Costel Alexe, încă preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a făcut un tur de forţă: a discutat, a cuvântat, a inaugurat, a promis, a dres, a pozat. Ca un real politician de succes. Spre exemplu, ieri, profitând de vizita la Iaşi a lui Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Alexe s-a ţinut scai de oficialul guvernamental încercând să culeagă ceva firimituri din imaginea publică a acestuia", a afirmat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Şeful social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa, susţine că programul de extindere a reţelei de apă-canal din judeţul Iaşi, în valoare de 500 milioane de euro este meritul său din perioada 2016-2020, când a condus CJ Iaşi, dar şi a conducerii societăţii APAVITAL.

"Costel Alexe chiar nu a mişcat niciun fir de aţă pentru acest program. Însă, acum îl smântâneşte", a afirmat Maricel Popa.

Şeful PSD Iaşi a declarat că liberalul Costel Alexe şi-a adus aghiotanţii din partid şi a mimat o dezbatere privind oportunităţile de finanţare prin POR 2021 – 2027 şi PNRR, dar că "din fericire pentru ieşeni, Alexe nu va mai apuca să-şi ungă mustăţile cu banii din aceste proiecte, pentru că va fi demult plecat din fruntea judeţului".

"Acelaşi Alexe a încropit o altă dezbatere, tot ieri, în Sala Mare a Primăriei, profitând de aceeaşi vizită a ministrului. Au făcut Alexe şi primarul Chirica un simpozion despre autostrăzile A7 şi A8. Atât au putut! Să discute discuţii. Între timp, în paralel, profesioniştii din Ministerul Transporturilor au anunţat ceva realmente important: alte două dintre cele 13 loturi ale autostrăzii A7 (Ploieşti – Paşcani) au, de joi, un constructor desemnat", adaugă şeful PSD Iaşi, Maricel Popa.

Totodată, Popa susţine că "sunt cele din urmă zbateri ale lui Costel Alexe, un ins toxic care va dispărea cât de curând din prim-planul vieţii publice locale".

"Însă, răul pe care acest individ l-a făcut judeţului Iaşi, e greu de uitat şi de îndreptat", precizează senatorul PSD, Maricel Popa.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.