Secretarul general al PSD Paul Stănescu a afirmat că forma rectificării bugetare arată încă o dată că PSD este preocupat să protejeze românii vulnerabili, fără să neglijeze problemele economiei. „Coaliţia de guvernare a demonstrat deja că are resurse de voinţă pentru a echilibra aceste nevoi sociale şi economice, în ciuda tuturor zgomotelor de fond. De altfel, şi problemele politice cu care ne confruntăm sunt tratate şi rezolvate de comun acord”, a adăugat social-democratul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Scopul unei coaliţii de guvernare este să găsească soluţii, uneori, chiar în detrimentul intereselor politice ale partidelor. Iar pentru PSD, marele test politic nu sunt alegerile, ci stabilitatea guvernamentală, menţinerea coaliţiei şi guvernarea în interesul românilor. Degeaba se agită USR să ne caute nod în papură şi să mai bage băţul prin gard. Ei rămân în istoria politică drept cel mai jalnic partener de guvernare cu care putea să se asocieze vreodată un partid politic. Iar apropo de mesajul unora care ţin astfel cu tot dinadinsul să se facă de râs, reamintesc că PSD nu are o tradiţie a sabotării coaliţiilor. Rotaţia guvernamentală a premierului a fost gândită tocmai ca să ofere sistemului politic stabilitate şi ca să ne putem concentra mai mult pe guvernare decât pe probleme politice. Aceasta nu a fost o improvizaţie, noi nu tratăm guvernarea ca pe o aventură”, a declarat Paul Stănescu, vineri, conform unui comunicat de presă al PSD.
 
Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property
El a mai spus că în acest moment, pe agenda Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetice şi implementarea proiectelor de infrastructură în energie, condus de premierul Nicolae Ciucă, prioritatea zero este găsirea unei soluţii pentru diminuarea creşterii preţurilor la energie pe termen lung.
 
„Pentru că am văzut cu toţii că măsurile actuale nu asigură o continuitate acceptabilă nici pentru consumatorii casnici, nici pentru companii. Noi am spus deja şi repetăm: cea mai bună soluţie ar fi revenirea la reglementarea pieţei energetice. Însă aşteptăm, începând cu săptămâna viitoare, şi propunerile Ministerului Energiei şi concluziile comitetului interministerial, ca să putem lua o decizie care să ofere predictibilitate mediului de afaceri şi mai multă linişte românilor”, a completat Stănescu.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.