Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, participă, în Emiratele Arabe Unite, la ADIPEC, cel mai mare eveniment global din energie, unde a avut mai multe întâlniri cu oficiali din Emiratele Arabe Unite. ”Avem aceeaşi viziune: în tranziţia energetică, prioritare sunt menţinerea unor preţuri accesibile pentru toţi consumatorii şi asigurarea securităţii energetice în orice situaţie”, a transmis ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sebastian Burduja anunţă, marţi, pe Facebook, că a avut două zile pline în Emiratele Arabe Unite la ADIPEC, cel mai mare eveniment global din energie.

”Din partea gazdelor, am avut întâlniri bilaterale cu Sultan Ahmed Al Jaber, Ministrul Industriei şi al Tehnologiilor Avansate din EAU şi totodată Preşedinte-desemnat al COP 28, precum şi cu Suhail Al Mazrouei, Ministrul Energiei şi Infrastructurii din EAU. Relaţiile şi proiectele comune dintre România şi EAU sunt la maximul istoric, în special în domeniul energiei”, a transmis ministrul.

Acesta anunţă că a discutat despre paşii următori pentru accelerarea proiectelor comune.

”Urmează câteva anunţuri excelente cu prilejul COP 28, la început de decembrie. Avem aceeaşi viziune: în tranziţia energetică, prioritare sunt menţinerea unor preţuri accesibile pentru toţi consumatorii şi asigurarea securităţii energetice în orice situaţie. Aceasta se poate realiza doar lucrând integrat şi folosind toate tehnologiile disponibile”, a mai afirmat ministrul Energiei.

Acesta a precizat că, la întâlnirea cu Francesco La Camera, Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (IRENA), a discutat despre modalităţile pentru a ne asigura că tranziţia este echitabilă şi sustenabilă din punct de vedere economic.

”Domnul La Camera a subliniat importanţa modernizării nu doar a capacităţilor de generare, ci şi a reţelelor de transmisie şi transport. IRENA va sprijini România cu identificarea celor mai bune soluţii pentru modernizarea sistemului energetic naţional”, a mai transmis ministrul.

Acesta a menţionat că a avut întâlniri cu directorii generali ai marilor companii emiriene MASDAR şi TAQA.

”Am discutat despre paşii următori în realizarea unor investiţii comune strategice în România în parcuri fotovoltaice şi în linia de înaltă tensiune în curent continuu de la Marea Neagră până în vestul României. Nu au lipsit de pe agendă proiectele eolian offshore şi investiţiile pentru sectorul gazelor naturale.

În aceste zile am remarcat încrederea şi importanţa acordate României, pol de stabilitate şi securitate energetică în regiune. Prin investiţii deştepte vom accelera transformarea sistemului energetic naţional”, a mai scris Burduja pe Facebook.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.