Plenul Senatului a fost scena unui scandal, după ce senatorul PNL Nicoleta Pauliuc le-a cerut chestorilor să o sancţioneze pe Diana Şoşoacă, pentru că nu purta mască de protecţie. Pentru că senatoarea independentă nu a vrut să îşi pună masca, Pauliuc a venit la tribună şi a apelat numărul de urgenţă 112, pentru a cere forţelor de ordine să intervină. În cele din urmă, Diana Şoşoacă s-a conformat şi şi-a pus masca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Astăzi, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 15:15, a fost sesizat prin apel 112 faptul că la o şedinţă a Senatului  nu sunt respectate prevederile Legii55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în sensul că sunt persoane care nu poartă masca de protecţie. Poliţişti din cadrul Secţiei 17 relaţionează cu structura de Afaceri Interne a Senatului României, în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, a transmis Poliţia Capitalei. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Nicoleta Pauliuc a venit la începutul şedinţei la tribuna Senatului şi a spus că, în calitate de preşedinte al comisie de apărare, doreşte să se instituie în Parlamentul României domnia legii.

Ea le-a cerut chestoriilor să pună în palicare Legea 55 şi ordinul care spune clar că se instituie obigativitatea purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile publice, închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Preşedintele de şedinţă, Alina Gorghiu de la PNL, a arătat că singurul senator care nu poartă masca este Diana Ivanovici Şoşoacă. 

Senatoarea independentă a dorit să ia cuvântul însă nu i s-a permis. ”Orice fel de sunet din savană nu îl permit, atâta vreme cât nu respectăm legea”, a spus ea, precizând că nu va da cuvântul de la tribună niciunui senator care nu respectă legea. 

Nicoleta Pauliuc a revenit la tribună şi a spus că, dacă chestorii nu vor să aplice legea, atunci va apela la instituţiile statului şi a apelat numărul de urgenţă 112, cerând operatorului să se deplaseze cineva în Senatul României.

În cele din urmă, Diana Şoşoacă s-a conformat şi şi-a pus masca de protecţie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.