Fostul ministru al Muncii Rovana Plumb (PSD) a declarat, marţi, că amendamentele adoptate în comisiile Camerei Deputaţilor la Legea de adoptare a OUG 20/2016, care prevăd majorări salariale pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi din învăţământ cu o medie de 15%, vor avea un impact bugetar de aproximativ patru miliarde de lei pentru anul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte impactul bugetar pe amendamentele care au fost depuse, ţinând cont că sectorul de activitate din Sănătate, personalul din acest sector de activitate va avea o creştere în medie de 15% de la 1 decembrie 2016, iar pesonalul din învăţământ o creştere pe medie cu 15% de la 1 ianuarie, aproximăm un imapct  bugetar faţă de ceea ce este în plată acum de aproximativ 4 miliarde de lei. 4 miliarde de lei înseamnă 0,5% din PIB”, a declarat Rovana Plumb.

Ea a mai spus că OUG 20/2016, aşa cum a fost adoptată de Guvernul Cioloş, aduce inechitate. 

”Am analizat amendamentele care au fost depuse la OUG 20, care în loc să aducă echitate în sistem mai mult a încurcat şi a adus mai multă inechitate şi discriminare, mai ales că în ceea ce priveşte sistemul sanitar o mare parte din cei care lucrează în acest domeniu nu au fost cuprinşi în OUG 20, şi nu mă refer doar la personalul TESA, (...) dar mai ales în ceea ce priveşte asistenţii sociali la diferenţe foarte mari făcute între cei care lucrează în unităţile neclinice şi la medici. Amendamentele care au fost depuse reglează toate aceste inechităţi în mare. (...) Avem asigurată cât de cât posibilitatea perfectării şi intrării în vigoare a legii salarizării unitare”, a mai spus Plumb. 

Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat, marţi, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aprobă majorări salariale în sănătate şi educaţie, în medie cu 15%.

Raportul comisiilor a fost adoptat în unanimitate, în condiţiile în care la şedinţă au participat doar parlamentari de la PSD, ALDE şi minorităţi.

Proiectul va merge şi la Comisia juridică, iar apoi va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au adoptat luni seară, la capătul a cinci ore de dezbateri aprinse, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ, precum şi sporuri pentru medici, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, s-a împotrivit şi i-a avertizat că acest lucru înseamnă un efort de 4 miliarde de lei anual de la bugetul de stat.

Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii prin votul PSD-ALDE-UDMR, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/îndemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.