Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, anunţă că, din câte cunoaşte, social-democraţii au sesizat Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui posibil conflict între puterile statului, după ce Guvernul a decis să anunţe Parlamentul cu privire la prelungirea stării de urgenţă, fără a cere un vot în această privinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat duminică, într-o conferinţă de presă, despre declaraţiile liderului PSD cu privire la sesizarea CCR pe motiv că Guvernul a decis să anunţe Parlamentul cu privire la prelungirea stării de urgenţă, fără a cere un vot din partea senatorilor şi deputaţilor, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, senatorul Lucian Romaşcanu, a răspuns: „Din ştiinţa mea a fost deja sesizată Curtea, aşteptăm data la care se va pronunţa”
Întrebat, de asemenea,  care este motivul sesizării, Romaşcanu a răspuns: „Posibil conflict”.
De asemenea, a fost întrebat cum va reacţiona PSD în situaţia în care judecătorii CCR vor stabili că Parlamentul nu poate încuviinţa o Hotărâre de Guvern, Romaşcanu a replicat: “Suntem pe teritoriul speculaţiilor. O asemenea decizie trebuie cumulată cu legea care spune că restrângerea drepturilor fundamentale nu se poate face decât prin lege adoptată în Parlament. În acest moment, dacă Parlamentul nu va putea încuviinţa o Hotărâre de Guvern, va trebui cu certitudine ca starea de alertă să fie dată, chiar şi prelungirea stării de alertă, să fie date prin legi adoptate în Parlament”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că decizia Guvernului de a nu mai trimite în Parlament Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă este ”cel mai mare abuz de putere care a avut loc în România, respectiv ocolirea Parlamentului”, referindu-se la faptul că Guvernul doar a informat Parlamentul în legătură cu prelungirea stării de alertă, fără a mai cere încuviinţarea pentru aceasta. Ciolacu a anunţat atunci că PSD va sesiza Curtea Constituţională, iar parlamentarii formaţiunii lucrează deja la moţiunea de cenzură care va fi depusă în a doua zi după încheierea stării de alertă.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.