Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că Eugen Teodorovici ar trebuie să se decidă ce îşi doreşte şi, în cazul în care nu mai vrea să candideze la şefia partidului să anunţe conducerea formaţiunii pentru a fi scos de pe buletinele de vot. El a adăugat că va fi modificat şi statutul PSD, astfel încât să poată fi ales la Congres şi preşedintele Consiliului Naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„I s-a permis să intre în sala de şedinţă (lui Eugen Teodorovici - n.r.). Şi-a spus punctul de vedere. Nefiind membru al CEx a fost invitat să părăsească sala şi a fost reinvitat la punctul legat de Congres. Reproşurile sunt aceleaşi pe care le ştiţi. Congresul va oferi şanse egale inclusiv domnului Teodorovici”, a afirmat Lucian Romaşcanu, la finalul CEx al PSD de miercuri.

Întrebat cum vede faptul că Eugen Teodorovici a spus că se mai gândeşte dacă participă la Congres şi vrea ca Congresul să fie făcut după vechiul statut al PSD, Lucian Romaşcanu a răspuns: „Domnul Teodorovici ar trebui să îşi dea singur seama ce îşi doreşte. Dacă nu mai vrea să candideze, va trebui să anunţe conducerea partidului pentru a fi scos de pe buletinele de vot. În ceea ce priveşte statutul partidului, acţiunile de contestare au fost respinse. Reproşurile dumnealui sunt cele pe care le-a adus în spaţiul public şi care se concretizează în acţiunea în justiţie. Noi suntem iarăşi convinşi că ceea ce face nu este legal, iar modul în care se va desfăşura Congresul îi va oferi şanse egale inclusiv domnului Teodorovici, la un vot corect şi reprezentativ”.

El a vorbit şi despre modificările pe care PSD intenţionează să le facă la statut.

„Între modificările statutului sunt şi ca preşedintele Consiliului Naţional să poată fi votat de Congres. Inclusiv această modificare s-a discutat şi se va tranşa vineri în CEx. Ceea ce ne dorim ca reformă, e nevoie de un Consiliu Naţional car esă funcţioneze la întreaga capacitate. Acele contestări se vor manifesta prin vot la Congres. E pur şi simplu nevoia de a avea un Consiliu Naţional”, a explicat Romaşcanu.

Acesta a prezentat şi aspecte care ţin de desfăşurarea Congresului PSD de sâmbătă. 

Astfel, 1.509 delegaţi vor fi in 38 de centre teritoriale care vor fi amenajate în spaţii deschise care permit prezenţa a maximum 50 persoane, distanţate corespunzător. La Bucureşti va exista un spaţiu, al 39-lea, la Palatul Parlamentului, unde vor fi cel mult 20 de delegati.  
 

„Multe lucruri se întâmplă altfel decât am fost obişnuiţi, din cauza acestei pandemii. Nu ne convine, fireşte, pentru că e altfel dezbaterea şi altfel sunt interacţiunile când toată lumea este acolo. În cele 38 de centre teritoriale vor exista urne, unde se va vota pe buletine de vot. Fiind vorba de nume se va vota secret. Se vor face procese verbale, după vot se vor transmite către toţi şi fireşte la centru. Toate centrele teritoriale vor fi dotate cu aparatură audio-video pentru transmitere live a acestui eveniment, iar toată lumea va avea pe ecrane la imaginile din toate celelalte centre”, a explicat Lucian Romaşcanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.