Primarul social-democrat al Sectorului 3, Robert Negoiţă, spune că nu ar trebui să fie folosită excluderea din partid drept o formă de răzbunare, iar despre acest lucru se vorbeşte în mod greşit, pentru că, deşi nimeni nu este perfect, ei sunt cu toţii colegi. Întrebat dacă susţine în continuare că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în spate, Negoiţă s-a declarat consecvent: „Eu ce cred, asta spun”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Se vorbeşte de excluderi într-un mod greşit pentru că nu cred că suntem în situaţia în care să facem aşa ceva. Nu suntem nici unii perfecţi, mai greşim cu toţi, dar trebuie să fim cu toţii colegi şi doar dacă vedem abateri grave.. altfel, să.. nu ştiu, am auzit şi eu tot felul de lucruri”, a declarat Robert Negoiţă luni, în Parlament, înaintea şedinţei CExN.

Întrebat cum ar vota în cazul în care Adrian Ţuţuianu, de exemplu, ar fi propus pentru excludere, primarul Sectorului 3 a spus iniţial că va vota împotrivă, apoi a revenit şi a spus că aşteaptă argumentele.

„Aici nu vorbim despre apropiaţii lui Liviu Dragnea, aici vorbim totuşi de un comportament normal. Reacţia mea va fi de a vota împotrivă, evident. Sau hai să vedem care sunt argumentele. Nu merg de la premisa că trebuie să existe un mod de a spune colegilor atunci când greşesc repetat. Nu cred că trebuie să fie folosită excluderea ca răzbunare. Este o chestiune de opţiune”, a spus Negoiţă.

El a vorbit despre normalitate când a fost întrebat de jurnalişti dacă va fi solidar cu cei care vor fi în final excluşi din partid, repetând că ar trebui promovată normalitatea.

„Eu sunt pregătit să am un comportament normal. Să promovăm normalitatea. Adică dacă îmi dau seama că vor fi promovate lucruri neprincipiale, o să mă comport în consecinţă. (...) Mă desolidarizez în cazul în care se va pune problema excluderii vreunui coleg astăzi.”, a explicat primarul Sectorului 3.

De asemenea, întrebat dacă susţine în continuare ideea că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în spate, Robert Negoiţă s-a declarat consecvent.

„Dacă se va lua în discuţie subiectul ăsta, să ştiţi că eu sunt un om foarte consecvent. Eu ce cred, asta spun”, a subliniat primarul Sectorului 3.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.