Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre raportul APCE, şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia, pe pachetul de legi ale justiţiei, că nu crede că cineva poate să pună mâna pe un text din acest pachet şi să spună că lucrul acesta nu se regăseşte într-o ţară democratică, ci într-o ţară în care avem un regim autoritar. Despre un nou aviz din partea Comisiei de la Veneţia, Cazanciuc a spus că aceasta instituţie lucrează odată la 6 luni, pe când ei lucrează 10 sau 12 ore pe zi. ”Când o să vină, o să vină. Nu înseamnă că această comisie se va opri şi că România nu îşi va îndeplini angajamentele cât se poate de repede”, a mai spus senatorul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Există o comisie de monitorizare, la nivelul APCE, a îndeplinirii obligaţiilor României de membru al Consiliului Europei. Fiecare ţară are acest tip de monitorizare, nu a fost o procedură specială pentru România, i-a venit României rândul acum. În cadrul acestor dezbateri, s-a votat, nu în unanimitate, să fie sesizată Comisia de la Veneţia. Cei care s-au opus acestei măsuri au spus, domnule, este o procedură în dezbatere, deja e în Parlament, pe cine mai sesizăm noi, este neserios acest lucru. Cei doi raportori pentru România nu au votat pentru, s-au abţinut, spunând în felul următor, legile sunt în dezbatere de doi ani de zile, au fost în Comisia de la Veneţia (..)  toată lumea şi-a dat cu părerea”, a spus Robert Cazanciuc.

Senatorul PSD a precizat că ”sunt peste 1.000 de amendamente în momentul de faţă depuse la acest pachet al legilor justiţiei”.

”A fost dezbatere şi e dezbatere în continuare. E un proces accelerat, pentru că România are nişte obligaţii de îndeplinit, nu putem să stăm. Am început acum o săptămână, s-a dat un termen destul de scurt şi s-a văzut din acele dezbateri că nu se pot termina într-o zi sau două. Trebuia să închidem de trei zile pe prima lege, cea privind organizarea CSM-ului şi se va da un vot abia luni, pe ea. Toată lumea, asociaţiile, CSM-ului, au vorbit cât au vrut pe marginea fiecărui articol. Au fost foarte multe articole care au trecut cu vot unanim, comisia şi-a asumat unele articole, cel mai important este cel legat de transparenţă. În proiect se spunea că şedinţele CSM nu se transmit online şi toată lumea a fost de acord că trebuie transmise online”, a explicat Cazanciuc.

Robert Cazanciuc a mai arătat, despre Comisia de la Veneţia, că este, sau ar trebui să fie un organism eminamente ştiinţific, pentru că acolo sunt cei mai buni specialişti.

”Acest pachet a fost la Comisia de la Veneţia, nu sunt lucruri deosebite, nu cred că cineva poate să pună mâna pe un text din acest pachet şi să spună că lucrul acesta nu se regăseşte într-o ţară democratică, ci într-o ţară în care avem un regim autoritar”, a afirmat Cazanciuc.

Întrebat dacă comisia parlamentară specială va aştepta un nou punct de vedere de la Comisia de la Veneţia, Robert Cazanciuc a răspuns.: ”Comisia de la Veneţia lucrează odată la 6 luni, noi lucrăm 10 sau 12 ore pe zi. Când o să vină, o să vină. Nu înseamnă că această comisie se va opri şi că România nu îşi va îndeplini angajamentele cât se poate de repede”. 

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) apreciază, în ultimul raport, progresele făcute de România în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

Cu toate acestea, instituţia remarcă o serie de preocupări, între care libertatea şi pluralismul mass-mediei, incluziunea cetăţenilor romi şi hotărârile neexecutate ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi face o mulţime de recomandări, între care respectarea părerilor Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO. În plus, APCE cere deplină transparenţă privind contractele presă-partide.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.