Peste 14 hectare de teren au fost retrocedate suspect, în Sectorul 6, în beneficiul eurodeputatului Ramona Mănescu (44 de ani), al magnatului imobiliar Dragoş Dobrescu (46 de ani) şi al fostului primar Cristian Poteraş (51 de ani), care în prezent ispăşeşte o condamnare de opt ani de închisoare, dictată în 2015, pentru retrocedarea frauduloasă a 12 hectare în Sectorul 6, scriu, marţi, jurnaliştii de la Rise Project. Potrivit acestora, Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta şi actual deputat din partea PNL în Parlamentul European, ar fi câştigat 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri, la începutul carierei sale politice, în 2005-2007, când era vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Retrocedările prezentate acum de Rise nu au legătură cu condamnarea penală a fostului primar, dar au fost făcute în favoarea aceloraşi beneficiari şi în aceeaşi perioadă de timp, scriu jurnaliştii de la Rise Project, precizând că este neclar dacă acestea au încălcat legea fondului funciar, dar este clar că au fost, ca şi celelalte, preferenţiale şi speculative.

Acţionând prin intermediul unor interpuşi, Mănescu, Poteraş şi Dobrescu au cumpărat împreună – de la oameni simpli, care îşi pierduseră speranţa că statul le va mai da înapoi ceea ce le luase în timpul comunismului – drepturile succesorale asupra unor terenuri, plătind 327.000 de euro.

Imediat ce şi-au însuşit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile.

Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraş, şef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Muncipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura Bucureşti.  Au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare, mai scriu jurnaliştii de la Rise Project.

După câteva luni de aşteptare, timp în care piaţa locuinţelor a luat avânt, iar preţurile au urcat spre punctul de maxim al boomului imobiliar de acum zece ani, cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaţionale din domeniul dezvoltărilor edilitare. Profitul net al acestei afaceri ar fi fost de 17,5 milioane de euro. Unul dintre „vânzătorii” drepturilor succesorale care au stat la baza acestor tranzacţii – pe numele căruia au fost retrocedate 1,5 ha din cele 14,2 – spune că nu a vândut niciodată nimic şi că nici nu îi cunoaşte pe cei care apar în acte drept „cumpărători”.

Cele 14,2 hectare obţinute şi, mai apoi, vândute de Mănescu, Poteraş şi Dobrescu se găsesc fie lipite de stadionul de fotbal al clubului Steaua, fie gard în gard cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Dată afară de pe terenul de lângă stadionul Steaua, pe care l-a primit, ca poligon de exerciţii militare, încă din 1913, Armata Română a pierdut, în justiţie, războiul cu cei trei.

Contactaţi de Rise Project, prin apeluri telefonice şi sms-uri, prin e-mail şi pe Facebook, soţii Ramona şi Rareş Mănescu nu au răspuns la întrebările care le-au fost trimise. Magnatul Dragoş Dobrescu a refuzat şi el dialogul cu jurnaliştii Rise.

Materialul integral al Rise Project.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.