Candidatul PNL la Prmăria Capitalei, Cătălin Predoiu, şi candidatul liberal la Sectorul 6, Răzvan Mironescu, alături de mai mulţi copii au plantat câţiva copaci într-un parc din Sectorul 6, Predoiu amintindu-şi de perioada în care era în armată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La acţiunea din parc au participat mai mulţi copii care nu au ezitat să îl ajute pe Predoiu, căruia Mironescu i-a păstrat doi puieţi. 

”Mai sunt două găuri pentru Cătălin Predoiu”, a spus Mironescu, înainte să ajungă la acţiune candidatul la Primăria Generală, în condiţiile în care gropile, lopeţile şi plantele erau deja pregătite. Astfel, Predoiu a participat pentru aproximativ un sfert de oră la acţiune.

Deşi i-a îndrumat şi asistat pe cei mici pentru a planta copacii, iniţial, Predoiu nu a ştiut ce plantează. Întrebat ce copac a plantat, candidatul PNL la Primăria Capitalei a stat puţin pe gânduri, până i-a şoptit o persoană din rândul celor care s-au ocupat de organizare că este vorba de un platan. 

”Platan este. Îl cunosc după coaja albă”, a spus Predoiu, în timp ce se uita atent la frunzele copăcelului. 

Predoiu a asistat la plantarea a doi copaci: ”Platan este, îl cunosc după coajă” (News.ro/ Larisa Bernaschi)
Predoiu a asistat la plantarea a doi copaci: ”Platan este, îl cunosc după coajă” (News.ro/ Larisa Bernaschi)

Imediat după ce copacii au fost plantaţi, Predoiu a întrebat dacă nu trebuie udaţi puieţii. Răspunsul a venit repede: ”După ce plecăm noi o să îi ude cineva, ca să nu ne murdărim de nămol”.

"Mă bucur în primul rând că am fost alături de cei mai mici, de copii în această acţiune de a planta câţiva copaci aici. (...) E un gest simbolic, fără îndoială, care vrea să spună că suntem interesaţi de lărgirea suprafeţelor de spaţiu verde, până la atingerea unei cote în standardele europene de 26 mp/locuitor. Suntem departe de acest obiectiv, sunt multe spaţii verzi care au fost distruse în Bucureşti şi există resurse să le reconstruim", a declarat Predoiu după plantarea copacilor.

Deşi sâmbătă Predoiu mai mult i-a asistat pe copiii care au plantat puieţii, el şi-a amintit că în urmă cu câţiva ani a mai plantat, alături de soţie, un meteacăn, în curtea unei case de oaspeţi. El şi-a amintit că în armată a plantat mulţi copaci, precizând că înainte să depună jurământul a îngrijit timp de o lună o fermă de mere din Buzău. 

La această acţiune au participat şi purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, deputatul Mihăiţă Calimente şi mai mulţi simpatizanţi, care au plecat la câteva minute după Predoiu. ”Plecăm în alt parc. Nu ştiu încă unde. Tot cu Predoiu, da”, a spus o doamnă prezentă la această acţiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.