Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat joi că în Biroul Executiv al PNL a fost votată o derogare pentru ca liderul partidului, Nicolae Ciucă, să se înscrie în cursa prezidenţială, pentru că nu avea vechimea în partid, potrivit Statutului, el precizând că Ciucă a intrat în partid în octombrie 2020 şi îi lipseau câteva săptămâni pentru a avea limita de vechime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rareş Bogdan a declarat la TVR Info că în Biroul Executiv Central s-a votat o derogare pentru ca preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, să poată candida la alegerile prezidenţiale, pentru că nu avea vechimea de 5 ani în partid, prevăzută de statutul PNL. 

”Duminică avem Consiliul Naţional, cu 1400 de delegaţi, în care votăm definitivăm o candidatură definitivă, votată de BPN, o încărcare a domnului Ciucă cu această candidatură. Dânsul a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la preşedinţie e nevoie, potrivit statutului PNL, de cinci ani. Domniei sale îi lipseau câteva săptămâni pentru a se înscrie în cursa electorală, cred că vreo trei săptămâni, Cu toate acestea, a fost nevoie de o derogare, votată în unanimitate de către Biroul Executiv Central, format din 57 de persoane, pentru ca domnia sa să se înscrie în cursa electoral”, a precizat Rareş Bogdan. 

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

”Cred şi sper că mai anulăm o parte din speculaţiile cu privire la candidatura domnului Ciucă şi prin acest gest”, a mai spus Rareş Bogdan. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.