Fostul candidat la Preşedinţie Ramona Ioana Bruynseels, fondator al partidului RE:START România, solicită Guvernului să vină cu un plan de repornire a economiei, argumentând că fără un plan în trepte, ” lucrurile par destul de sumbre”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu preţul barilului de petrol negativ pentru prima oara în istorie, cu economia blocată din cauza acestui virus afurisit şi fără un plan în trepte de repornire a ei, lucrurile par destul de sumbre pentru România. Solicit Guvernului României să vină cu un astfel de plan. Am mai cerut asta, chiar am avut o discuţie cu domnul premier, însă nu s-a întâmplat nimic ulterior”, scrie Bruynseels într-o postare pe Facebook.

Ea afirmă că ”oamenii trebuie să ştie la ce să se aştepte, pentru cât timp au asigurată pâinea pe masă”, iar oamenii de afaceri au nevoie să ştie pentru ce să se pregătească şi care este orizontul de timp în care ne aşteptăm ca lucrurile să revină cât de cât la normal.

”Ţări dezvoltate, pragmatice şi bine orientate în general anunţă zi de zi măsurile lor de repornire economică. Unele dintre ele au mult mai multe victime COVID 19 decât România. NOI? Noi stăm şi aşteptăm. Para aia mălăiaţă nu va veni însă de data asta. Vrem sa fim sănătoşi. Normal. Întrebarea este: dar oare sănătoşi şi fără mâncare în farfurie cum sună? Dacă stăm şi şovăim, aici ajungem. Dacă aşteptăm să ne lumineze Sfântul Aşteaptă, vom mânca răbdări prăjite peste 4 luni”, argumentează fostul candidat la Preşedinţie.

În opinia sa, ”dacă am fi elveţieni, germani, austrieci, polonezi, am da drumul la agricultură ca să avem asigurată mâncarea măcar pentru acest popor care cândva în istoria lui hrănea întreaga Europă”, am reporni activitatea firmelor şi am încerca să producem valoare adăugată.

”Nu ne permitem luxul de a sta aşa. Da, ne e frică de virus. Da, vrem să fim în siguranţă. Aşa şi trebuie să fim. Da, trebuie să respectăm normele impuse de ordonanţele militare. Nimeni nu contestă asta dragi autorităţi!. Dar, aceleaşi autorităţi, faceţi bine şi daţi-vă mâna cu mediul de afaceri, cu oamenii deştepţi, specialişti, binevoitori şi verticali din ţara asta şi veniţi cu un plan adevărat, în trepte, pentru o ţară deşteaptă şi pragmatică. Hai să arătăm că putem şi noi să fim inteligenţi şi pragmatici. Susţineţi agricultura, încurajaţi producţia agricolă! Faceţi centre de colectare în fiecare dintre cele 8 regiuni şi daţi ocazia întreprinzătorilor să îşi vândă în mod direct produsele!”, este îndemnul ei pentru autorităţi.

Ramona Ioana Bruynseels afirmă că acum e momentul să investim în sistemul de irigaţii la nivel naţional, ca să intrăm şi noi în sfârşit în rând cu lumea.

”Se pot face toate aceste lucrări tehnice şi agricole în această perioadă. Nu îi ţineţi în case pe cei care vor şi pot munci în condiţii de siguranţă!!! Motoarele agriculturii trebuie pornite acum. Dacă primăvara semănăm ignoranţă, la toamnă culegem sărăcie. Daţi odată RESTARTUL aşteptat!!! Dacă nu, îl va da poporul în curând”, este mesajul fostului prezidenţiabil.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.