Candidatul la Preşedinţie al Partidului Puterii Umaniste, Ramona Ioana Bruynseels, ironizează candidatura lui Dăncilă la Cotroceni, După ce încearcă de două ori să rostească declaraţia pe această temă, izbucnind în hohote de râs după primele cuvinte, Bruynseels afirmă că, odată cu candidatura actualului premier, în acest an ne pregătim pentru o premieră absolută - PSD fără candidat în turul doi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ramona Bruynseels spune că se bucură că după atîţia ani în care femeile nu au contat real în lupta pentru Preşedinţie, anul acesta avem încă o doamnă a cărei candidatură a fost confirmată.

”Din păcate, însă, candidatura doamnei Dăncilă la prezidenţiale este atât de neconvingătoare încât chiar şi pentru cei care o susţin, din PSD dar mai ales din anumite zone din afara PSD, există nevoia de a o vota de două ori, şi în 23 iulie, şi în 24 august, probabil ca să se convingă pe ei înşişi că asta chiar se întâmplă. Nu m-ar mira să fie nevoie de încă o cofirmare, undeva, prin 27 septembrie”, spune Bruynseels, care admite că a avut o scurtă colaborare cu actualul premier.

”Din foarte multe motive, pe care le ştim noi toţi, odată cu candidatura doamnei Viorica Dăncilă la prezidenţialele din acest an, ne pregătim pentru o premieră absolută: PSD fără candidat în turul doi”, conchide Ramona Bruynseels, avertizând că vom avea o toamnă electorală marcată de multe surprize.

Congresul extraordinar al PSD a validat sâmbătă, cu unanimitate de voturi, candidatura Vioricăi Dăncilă la Preşedinţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.