Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, că rămâne o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi crede în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor. Reacţia vine după ce a fost fotografiată fără mască, într-o remorcă alături de alte persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un răspuns clar pentru criticile care mi s-au adus astăzi, referitoare la acţiunea de împădurire de sâmbătă:

  • condiţia pentru participarea la acţiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen;
  • de asemenea, la locaţia din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măşti şi dezinfectanţi. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.
  • fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măştile au fost purtate, cu puţine excepţii, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare;
  • rămân o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a dcris marţi seară, pe Facebook, Raluca Turcan.

Aceasta a postat mai multe fotografii de la acţiunea de împădurire, iar toţi participanţii poartă mască de protecţie.

”Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată. Îmi doresc să rămânem toţi prudenţi, echilibraţi şi să trecem cu bine de aceste momente”, a mai scris Turcan.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost fotografiată într-o remorcă, fără mască de protecţie, alături de preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, şi alte şase persoane, între care un copil. Imaginile au fost surprinse la acţiunea de împădurire care a avut loc sâmbătă, iar unul dintre participanţi este internat în spital cu coronavirus

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.