Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL, se arată convinsă că actuala coaliţie de guvernare va funcţiona şi în continuare, ea afirmând că oamenii nu sunt interesaţi de problemele interne ale partidelor care compun coaliţia. Turcan critică ieşirile fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, spunând că afirmaţiile acestuia au dus la scăderea încrederii în campania de vaccinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Coaliţia va merge mai departe, asta spun şi matematica, şi raţiunea, iar cine nu înţelege înseamnă că practic îşi ratează misiunea de om politic care a fost trimis în guvern să guverneze. Aş vrea să fie clar că acest guvern, practic, a primit încredere pentru a rezolva nişte probleme care trenează de ani de zile şi oamenii nu sunt interesaţi de meciurile din coaliţie, de replicile tăioase, ci vor să vadă rezultate”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Digi 24. 
 
Prim-vicepreşedintele PNL consideră că "e momentul ca tot ceea ce a părut şi a fost conflict în ultimele zile să fie pus deoparte”, iar partidele să se concentreze "pe rezultate”.
 
Turcan consideră că pentru a funcţiona bine "o coaliţie are nevoie de calm şi de bună credinţă”, ea subliniind că oamenii "vor să vadă eficienţă”. 
 
Turcan a criticat ieşirile fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, despre care susţine că a făcut declaraţii care au scăzut încrederea în campania de vaccinare.
 
"Vă dau un exemplu de cât de mult rău a putut să facă ultimul scandal: toate informaţiile contradictorii lansate în spaţiul public de către fostul ministru al Sănătăţii a scăzut nu doar încrederea în oamenii politici, nu dar încrederea în Guvern, ci chiar şi în campania de vaccinare. România a început foarte bine această campanie de vaccinare şi din nefericire pentru faptul că actorii cheie din acest program, din această linie de guvernare au fost absorbiţi de alte elemente de detaliu au reuşit ca în spaţiul public discuţia să nu mai fie la fel de consistentă în privinţa necesităţii vaccinării. Or vaccinarea reprezintă uşa deschisă spre revenirea la normalitate”, a adăugat ministrul Muncii. 
 
Turcan consideră că în această privinţă "trebuie resădită încredere”, lucru care poate fi făcut dacă miniştrii se aşază laolaltă şi colaborează.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.