Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat că social-democraţii au decis să declanşeze o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Oprea a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că doreşte ca această campanie să sensibilizeze parlamentarii de la alte partide pentru a vota proiectul de lege pentru plafonarea preţului la gaze şi energie electrică depus de PSD.
 
"Am hotărât împreună cu colegii din Biroul Permanent Naţional ca să declanşăm o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică. Ştiţi că vineri am depus iniţiativa noastră în Parlament cu 157 de semnături, adică toţi parlamentarii membri ai Partidului Social Democrat, deputaţi şi senatori. Aceste dezbateri trebuie să fie unele extrem de rapide, de aceea am cerut procedura de urgenţă şi foarte serioasă pentru că este o mare aşteptare. Această campanie de strângere de semnături are rolul de a sensibiliza parlamentarii de la celelalte partide politice, fie că vorbim despre PNL, despre UDMR, despre USR PLUS sau AUR”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD. 
 
Proiectul depus de PSD prevede plafonarea preţului la energie electrică şi gaze la un tarif mediu pe ultimele şase luni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.