Radu Miruţă, publică fotografii comparative cu halele de la Uzina Mecanică Sadu acum şi anul trecut: Astăzi, unii dintre copacii din hale au fost deja înlocuiţi cu utilaje noi şi moderne / Oamenii vor doar să muncească / Da, la Sadu se poate

Radu Miruţă, publică fotografii comparative cu halele de la Uzina Mecanică Sadu acum şi anul trecut: Astăzi, unii dintre copacii din hale au fost deja înlocuiţi cu utilaje noi şi moderne / Oamenii vor doar să muncească / Da, la Sadu se poate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, publică, joi, fotografii comparative cu halele de la Uzina Mecanică Sadu, cum arătau anul trecut şi cum arată acum. ”Astăzi, unii dintre copacii din hale au fost deja înlocuiţi cu utilaje noi şi moderne”, afirmă ministrul interimar, precizând că, în timpul vizitei de miercuri, oamenii i-au spus doar că vor să muncească.

"Am mers la Sadu anul trecut. Am găsit copaci crescuţi în halele de producţie, vedeţi în fotografii că nu e o exagerare, salarii întârziate şi o atmosferă de ceva care urma să se stingă. Am alocat de la Guvern, în câteva luni, 80 de milioane de lei, m-am implicat pentru a primi materie primă, am introdus fabrica în SAFE, printre cele care urmează să fie reînviate şi să primească tehnologie nouă, am achitat la zi toate facturile de la MApN, am dat comenzi noi şi am căutat parteneri industriali care să vină la Sadu", a scris, joi, pe Facebook, Radu Miruţă.

Publicând imagini comparative, ministrul a adăugat: "Au trecut câteva luni, iar astăzi, unii dintre copacii din hale au fost deja înlocuiţi cu utilaje noi şi moderne precum cel din poza, vegetaţia a fost curăţată, molozul scos, iar halele pregătite pentru investiţiile deja aprobate în CSAT. Salariile sunt la zi, iar companii mari solicită să producă la Uzina Mecanică Sadu".

Radu Miruţă a declarat, de asemenea, că, în timpul vizitei de miercuri, cel mai mult l-au impresionat oamenii.

"M-au rugat un singur lucru: să le dăm de lucru. Vor să muncească. Nu au cerut beneficii personale, ci ca fabrica noastră să aibă activitate. Au salarii încă mici pentru că uzina mersese prost. Sunt din zonă, ştiu situaţia, pe unii îi cunosc. Nici măcar un singur om nu a cerut ajutor social, sau un salariu mai mare. Au cerut să muncească. Şi asta se întâmplă", a adăugat ministrul interimar al Apărării.

Potrivit lui Miruţă, "când eşti preocupat, când mergi la firul ierbii să înţelegi de ce nu merge ceea ce este limpede că nu avansează, când te încăpăţânezi să lupţi pentru a salva o fabrică strategică şi cauţi soluţii acolo unde pare că de 30 de ani este imposibil, când munceşti serios pentru a salva o uzină, se poate".

Radu Miruţă şi ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, au vizitat, miercuri, Uzina Mecanică Sadu

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră