Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine, într-o declaraţie remisă presei, că PSD urăşte economia privată şi oamenii liberi şi lasă fără locuri de muncă 30.000 de şoferi Uber şi peste 2 milioane de pasageri fără servicii alternative de taxi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„PSD este un partid de îmbuibaţi socialişti care nu înţeleg mersul economiei moderne şi avantajele concurenţei libere ale serviciilor de piaţă inovative. În capul lor nu au decât o singură idee, economia de stat ultra-reglementată prin sute de legi şi acte administrative, în timp ce hăituiesc iniţiativele private cu zeci de controale arbitrare privind respectarea unui noian de obligaţii absurde”, susţine Dancă.
 
El afirmă că ceea ce face PSD cu serviciile alternative de taximetrie de tip "ride-sharing" este o bătaie de joc oribilă la adresa oamenilor liberi cu iniţiativă care câştigă nişte venituri prin muncă cinstită pentru care plătesc taxe şi impozite.
 
„Înăsprirea condiţiilor pentru şoferii care folosesc aplicaţii de taxi Uber, Bolt sau Clever prin amendare lor mai rapidă şi mai severă este un atac de tip pesedist grosolan la economia de piaţă şi a oamenilor care doresc o alternativă la serviciile actuale de taximetrie”, susţine purtătorul de cuvânt al PNL.
 
Ionel Dancă mai declară că miniştrii PSD de la Transporturi şi Dezvoltare Regională au produs un haos de neimaginat în serviciile de taximetrie, reuşind contraperformanţa să-i înnebunească atât pe taximetriştii de profesie cât şi pe şoferii care folosesc aplicaţiile de tip „ride-sharing”.
 
„Ministrul Cuc de la Transporturi şi ministrul Suciu de la Dezvoltare regională sunt doi incompetenţi notorii, dovediţi în funcţiile pe care le ocupă, care ar trebui să plece acasă pe jos, să nu-i mai ia nici un taxi, nici prin serviciile tradiţionale de taximetrie, nici printr-o aplicaţie «ride-sharing». Cerem să fie pus în dezbatere publică, în regim de urgenţă, un proiect de act normativ al Guvernului care să oprească «vânătoarea» de şoferi Uber, Bolt sau Clever şi să elimine barierele absurde puse în calea dezvoltării serviciilor alternative de taximetrie, asigurând condiţii egale de concurenţă şi de siguranţă pentru pasageri între toţi şoferii de taxi”, încheie Dancă.
 
Joi intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, aprobată de Executiv în luna martie, iar şoferii care utilizează aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever riscă amenzi şi de 5.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.