Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a depus, vineri, la Avocatul Poporului, o petiţie prin care solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de Urgenţă prin care se schimbă modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. ”Preşedinţii de consilii judeţene nu sunt sunt autorităţi publice”, susţine Dancă, afirmând că nu se justifică urgenţa acestui demers.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pesedismul nu a murit. Dovada cea mai evidentă că pesedismul continuă să conducă în instituţiile statului, este Ordonanţa 40 dată Guvernul Dăncilă pentru modificarea modalităţii de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene şi aşteptăm ca pesedismul să dispară şi de la instituţia Avocatului Poporului. (...) Cerem Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la această ordonanţă pentru că nu se justifică în niciun fel urgenţa adoptării unui astfel de act normativ şi, de asemenea, încalcă grav prevederile Constituţiei”,a declarat, vineri, Ionel Dancă.

Acesta a adăugat că preşedinţii consiliilor judeţene nu sunt autorităţi publice, nu sunt aleşi locali.

”Se induce o discriminare între aleşii locali, cei care sunt votaţi pentru a face parte din Consiliul Judeţean, şi preşedintele Consiliului Judeţean, discriminare care nu are temei în Constituţie. (...) Aşteptăm, aşadar, ca poate în ultimele zile de mandat ale domnului Ciorbea să îşi amintească de ce a fost numit în funcţie şi să îşi exercite atribuţiile conform Regulamentului de organizare şi funcţionare şi conform legii prin care a fost instituit în această funcţie. Ddomnul Ciorbea trebuie să uite de Dragnea care este la puşcărie şi să se uite acum la popor şi să apere interesele pentru care a fost numit în această funcţie”, a mai spus Dancă.

Acesta afirmă că ”prin această ordonanţă, Ordonanţa 40, Guvernul Dăncilă a arătat că nu a înţeles nimic din votul românilor din 26 mai care s-au exprimat în mod masiv împotriva ordonanţelor de urgenţă şi, mai ales, împotriva ordonanţelor de urgenţă care în actualul context nu pot fi sesizate la Curtea Constituţională”.

Guvernul a aprobat luni OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Conform premierului Dăncilă,  preşedintele Consiliului Judeţean va fi ales din nou prin vot direct de către cetăţeni.â

Premierul susţine că acest lucru va da mai multă legitimitate şi responsabilitate preşedinţilor care vor pune în practică strategiile pentru care cetăţenii i-au ales.

”Preşedintele Consiliului judeţean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide”, spune premierul.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.