Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat luni, după şedinţa de Guvern, că se prelungeşte aplicarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023, iar plafonul total al garanţiilor creşte la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cât a fost în 2022. Programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că se prelungeşte aplicarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023. Potrivit lui Dan Cărbunaru, ”plafonul total al garanţiilor creşte la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cât a fost în 2022”. Programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimaţi creşte astfel de la 24.786 la 26.708. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanţii pentru împrumuturi şi granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum şi comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenţionate pe o perioadă de până la 12 luni.

Dan Cărbunaru a mai spus că o altă schemă de ajutor de stat este schema de ajutor Ucraina, în contextul crizei generate de agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. El a arătat că sunt 2,5 miliarde lei care se alocă pentru implementarea Schemei de ajutor de stat “Ucraina” de către Eximbank, în conformitate cu prevederile Memorandumului “Încadrarea Schemei cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în politicile economico-bugetare şi financiare ale Statului Român” aprobat în şedinţa de Guvern din 31.08.2022, care a obţinut avizul Consiliului Concurenţei.

Setul de măsuri propus de EximBank se încadrează în categoria măsurilor cu impact imediat în economie, implicând un efort de direcţionare a lichidităţilor către companiile mari şi IMM-urile cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei care au fost afectate de criză şi a căror sprijinire financiară cât mai rapidă este imperativă pentru a face faţă crizei generate în contextul mondial actual. Prin acest mecanism, statul va contribui la menţinerea în piaţă a companiilor viabile, care vor putea astfel să-şi reia şi continua activitatea în condiţii mai favorabile. Potrivit lui Cărbunaru, ”estimările sunt că programul va contribui direct la distribuirea a 6.000 milioane de lei în economie”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.