PSD a transmis, marţi, că Guvernul ”se chinuie de trei luni să încropească un plan de relansare economică” şi nu reuşeşte. Social-democraţii au transmis guvernanţilor: ”Nu mai furaţi! Acesta este cel mai bun program de relansare economică”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 


 

”Nu mai furaţi! Acesta este cel mai bun program de relansare economică în guvernarea liberală ce căpuşează bugetul ţării prin Unifarm-uri de partid. Se chinuie de trei luni să încropească un plan de relansare economică şi nu reuşesc. Le ies în schimb toate tunurile cu măşti şi alte echipamente sanitare. E clar că mintea nu le-a fost la salvarea ţării, au vrut doar să-şi umple buzunarele şi au furat cât pentru zece vieţi. E timpul să se oprească”, a transmis, marţi, PS.

Social-democraţii afirmă că ”dacă n-ar mai toca banii ţării pe contracte dubioase gen Unifarm, ar avea bani şi de alocaţii, şi de pensii”.

”Guvernaţi, nu mai furaţi”, au mai transmis social-democraţii.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va prezenta miercuri programul pregătit pentru revigorarea economiei, iar la eveniment va participa şi preşedintele Klaus Iohannis.


Evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică elaborat de Guvernul României va avea loc în grădina Clubului Diplomatic Bucureşti, de la ora 18.00.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.