Social-democraţii au transmis că premierul Florin Cîţu şi preşedintele Klaus Iohannis sunt singurii demnitari şi printre puţinii decidenţi occidentali care nu au avut până acum o reacţie privind evenimentele din Statele Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Florin Cîţu şi Klaus Iohannis sunt singurii demnitari ai statului şi printre puţinii decidenţi occidentali care n-au avut până acum vreo reacţie privind evenimentele din Statele Unite!

 

Ştim că sunt îngrijoraţi de faptul că şapca primită nu avea nicio legătură cu stabilirea unor relaţii serioase şi puternice cu Statele Unite, dar tăcerea lor asurzitoare confirmă o lipsă îngrijorătoare de viziune politică.

Faptul că preşedintele şi premierul n-au condamnat încă violenţele şi asaltul împotriva democraţiei americane pune, astfel, România într-o postură delicată în raport cu celelalte democraţii occidentale şi noua administraţie democrată.

 

Ei confirmă practic, aşa cum au făcut şi în România, că susţin nerespectarea rezultatelor alegerilor şi preluarea prin forţă a puterii. De ce le este frică nu vor scăpa. 6 decembrie a fost doar începutul!”, arată o postare făcută joi pe pagina de Facebook a PSD.

Patru persoane au murit în incinta Capitoliului, la Washington, iar alte 52 de persoane au fost arestate, a anunţat poliţia, după ce susţinători ai lui Donald Trump au luat sediul Congresului cu asalt, cu scopul de a împiedica cerficarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, relatează Reuters.

 

Donald Trump şi-a recunoscut, într-un final, înfrângerea, la câteva momente după ce Congresul Statelor Unite a certificat prin vot victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, la o zi după ce susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul, după săptămâni de negare şi acuzaţii de „fraude” fără dovezi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.