Social-democraţii au transmis Guvernului Orban că sesizarea CCR cu un conflict juridic între Executiv şi Parlament este doar un tertip pentru a mai sta câteva zile în plus la Palatul Victoria, însă liberalilor de ce le este frică nu vor scăpa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„România are nevoie de soluţii clare şi eficiente, nu de oameni care sunt cu gândul doar la furat şi la distrus! După 9 luni de guvernare PNL, România este într-o criză profundă: sanitară, economică şi socială. Au folosit starea de urgenţă pentru a da tunuri din banii românilor, au abuzat de putere pentru a-şi pune pilele şi rudele în funcţii, au încălcat legi după legi pentru a aduce bunăstare pentru firmele de casă şi austeritate pentru toţi ceilalţi. Au provocat haos şi dezastru. Trebuie să plece!”, arată o postare făcută joi pe pagina de Facebook a PSD.
 
Sursa citată mai spune că „atacul la CCR este doar un tertip ca să mai stea câteva zile în plus la Palatul Victoria! De ce le e frică nu vor scăpa!”. 
 

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament la CCR privind depunerea moţiunii de cenzură a PSD în vacanţă parlamentară. El a precizat că sesizarea la CCR va fi finalizată joi şi va fi depusă ori în cursul acestei zile, ori vineri.

Moţiunea de cenzură a fost citită joi, în plenul reunit al celor două Camere ale Legislativului. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.