Social-democraţii au transmis că exclude scenariul de a susţine în Parlament niciun Guvern minoritar PNL. Aceştia mai spus că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL-USR PLUS- UDMR, trei partide care au pierdut alegerile anul trecut, sunt responsabili de criza pe care au creat-o, iar dacă şeful statului nu e capabil să îşi facă treaba de mediator, atunci singura soluţie sunt alegerile anticipate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„PSD nu va susţine din Parlament niciun guvern minoritar PNL. PSD nu va susţine niciun guvern condus de PNL sau de USR-Plus. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel. Iohannis şi cele trei partide care au pierdut alegerile anul trecut sunt responsabile de criza pe care au creat-o. Dacă Iohannis nu e în stare să îşi facă treaba de mediator, singura soluţie este să ne întoarcem la popor prin ALEGERI ANTICIPATE, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinţei populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL şi USR+ pentru întreaga societate”, arată un comunicat de presă al partidului.

Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri că revocarea lui Vlad Voiculescu, că este o decizie unilaterală şi imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra capacităţii premierului de a conduce România într-o perioadă delicată.

El a precizat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR-PLUS. Barna a afirmat că şi desemmnarea sa ca interimar la Ministerul Sănătăţii este tot o decizie  unilaterală. Acesta a cerut o întâlnire de urgenţă a coaliţiei de guvernare miercuri sau joi pentru a avea un dialog responsabil cu Ludovic Orban şi Kelemen Hunor pentru retragerea încrederii lui Florin Cîţu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.