Social-democraţii acuză că „nivelul de trai este următoarea victimă a incompetenţei guvernării liberale”, în condiţiile în care inflaţia creşte iar Românii plătesc mai mult pentru carne, legume sau făină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Românii trec din starea de alertă în starea de austeritate. Nivelul de trai este următoarea victimă a incompetenţei guvernării liberale. Inflaţia creşte neîncetat, de la o lună la alta conform datelor oficiale ale INS. Românii plătesc mai mult pentru carne, legume sau făină. La fructe avem cea mai mare scumpire faţă de începutul anului, +25,8%!”, arată o postare făcută vineri pe pagina de Facebook a PSD.
 
PSD mai acuză PNL că a atacat majoritatea măsurilor social-democraţilor propuse în Parlament pentru susţinerea financiară a fermierilor. Sursa citată conchide că atâta timp cât liberalii sunt la guvernare, „preţurile la mâncare ajung să le stea românilor în gât”
 
„În fapt, guvernarea culege roadele propriilor prostii. Toate măsurile adoptate de PSD în Parlament pentru a susţine financiar fermierii, au fost atacate de PNL la Curtea Constituţională. Rezultatul este o recoltă slabă şi scumpirea inevitabilă a grâului, deci şi a pâinii. Iar antreprenorii chestionaţi de Institutul Naţional de Statistică prevăd majorări generale de tarife în zona alimentară. Cu PNL la putere, preţurile la mâncare ajung să le stea românilor în gât!”, a precizat sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.