PSD cere public, prin vocea senatorului Daniel Zamfir, ca prim-ministrul Ludovic Orban să nu atace la Curtea Constituţională legea dării în plată, dar şi să amâne, prin Hotărâre de Guvern implementarea liberalizării preţurilor la utilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
PSD cere public lui Orban că nu conteste la CCR legea dării în plată, pentru că nu ar face decât să „prelungească suferinţa celor care de ani de zile sunt în pragul ruinei şi duc povara ratelor la bancă” 
„Cer public domnului prim-ministru Ludovic Orban să nu conteste la Curtea Constituţională legea dării în plată pentru că în acest mod nu ar face decât prelungească suferinţa celor care de ani de zile sunt în pragul ruinei şi duc povara ratelor la bancă”, a afirmat senatorul social-democrat Daniel Zamfir duminică, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că actul normativ mai prevede că cei care apelează la această lege nu vor fi introduşi în baza de date privind rău platnicii 
Zamfir mai spune că PSD va vota în Camera Deputaţilor, ca for decizional, alte acte normative care privesc protejarea populaţiei în faţa băncilor sau a recuperatorilor de creanţe.
„În săptămânile următoare, PSD va vota în Camera Deputaţilor legea plafonării dobânzilor, va vota legea privind protecţia oamenilor împotriva executărilor silite şi, nu în ultimul rând, recenta lege adoptată de Senatul României care priveşte faptul că preţul contractului la utilităţi şi prestări servicii se va exprima numai în lei. Suficient populaţia României a suportat nemeritat devalorizarea monedei naţionale în raport cu monedele străine, ca atare, preţul la utilităţi şi servicii va fi exprimat în lei”, a mai afirmat Daniel Zamfir.
Zamfir a cerut premierului „să amâne ceea ce Guvernul Cioloş decisese, şi anume liberalizarea preţului la utilităţi”, solicitând ca prin hotărâre de guvern să fie amânată liberalizarea acestor preţuri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.