Social-democraţii i-au mulţumit premierului desemnat Nicolae Ciucă pentru că a răspuns apelului nostru la un armistiţiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice şi sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice, arată un comunicat de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi şi armistiţii pentru sănătatea românilor, mai indică sursa citată.

„Şi în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat şi a propus – ca bază a unei înţelegeri pentru a trece criza - planul PSD cu cele 10 măsuri urgente. Din păcate, preşedintele PNL a subminat din start şansele oricărei continuări a discuţiilor şi a tratat cu indiferenţă măsurile propuse de PSD pentru români şi firmele româneşti. Atitudinea lui Florin Cîţu este total opusă ideii de armistiţiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilităţi care produc victime. Însă, Florin Cîţu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa şi face rău României, aşa cum a făcut şi cu dezastrul sanitar, explozia preţurilor la energie sau haosul din educaţie. Rezultatul acţiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel şi viitorul ţării când sunt închise şcolile”, potrivit sursei menţionate.

De asemenea, PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică.

Social-democraţii se vor alătura unui demers de armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri ugente,dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu acest lucru.

Liderul PNL, premierul intermar Florin Cîţu, a declarat marţi că premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis către liderii partidelor parlamentare un document care reprezintă un armistiţiu în baza căruia să susţină un guvern minoritar, pe o perioadă determinată.

„Ceea ce vă propun este un armistiţiu politic. Să dăm şansa României să respire şi să se vindece, să-şi adune forţele şi să îşi recâştige încrederea în viitor”, le-a transmis Nicolae Ciucă liderilor politici, precizâdu-le că ”un armistiţiu nu e înfrângere şi nici victorie, nu e abandon şi nici supunere, un armistiţiu este un demers raţional şi moral”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.