PSD a transmis, miercuri, că, dacă ar dori, Guvernul PNL ar putea dubla alocaţiile chiar de acum, folosind banii din bugetul déjà aprobat, iar la rectificarea bugetară ar putea suplimenta suma. ”Nu vor s-o facă! În schimb, vor anticipate, ca să anuleze ulterior măsura fără să mai poată fi penalizaţi la vot”, susţine PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă ar vrea cu adevărat, Guvernul PNL ar putea plăti chiar de acum alocaţiile dublate pentru copii! Banii alocaţi deja în buget pot fi folosiţi în primele 6 luni, iar diferenţa poate fi suplimentată, în iulie, la prima rectificare. Dar nu vor s-o facă! În schimb, vor anticipate, ca să anuleze ulterior măsura fără să mai poată fi penalizaţi la vot”, a transmis, miercuri PSD.

Social-democraţii afirmă că ”aceeaşi manevră vor să o aplice şi la majorările de la 1 septembrie pentru punctul de pensie şi salariile din învăţământ”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că atât el cât şi Guvernul doresc creşterea alocaţiilor copiilor, iar Executivul va căuta cele mai bune soluţii.

”Probabil nu se poate aplica imediat, dar, în câteva luni de zile, Guvernul va găsi resursele”, a sus Iohannis, precizând că eliminarea pensiilor speciale ar putea crea un disponibil bugetar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.