Proiectul de lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri a fost adoptat miercuri, de deputaţi, cu 204 voturi „pentru” şi 33 de abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit actului normativ, se instituie distincţiile naţionale Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului" şi Medalia Aniversară ”Centenarul Marii Uniri".

Medalia Comemorativă ”Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” se acordă instituţiilor militare şi civile, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, unităţilor administrativ-teritoriale, organizaţiilor neguvernamentale, precum şi persoanelor fizice care prin activitatea desfăşurată păstrează într-o măsură deosebită memoria faptelor de arme şi a sacrificiului uman consemnat în Războiul pentru Întregirea Neamului, contribuie la protejarea mormintelor şi a operelor comemorative de război şi la studierea istoriei Războiul pentru Întregirea Neamului.

Proiectul mai prevede că medalia Aniversară ”Centenarul Marii Uniri” se acordă persoanelor fizice sau juridice, instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor administraţiei publice locale sau unităţilor administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă şi prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor şi personalităţilor care au contribuit la făurirea unităţii naţionale şi a statului modern român sau, prin activitate ori carieră, la apărarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.

Distincţiile se conferă, prin decret, de către preşedintele României, la propunerea motivată a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a Prim-Ministrului, a Preşedintelui Academiei Române sau a Departamentului pentru Cultură, Culte şi Centenar din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Prin proiectul de lege se mai instituie Medalia Parlamentară ”România Centenară", distincţie parlamentară care se va conferi, prin hotărâre, de către Parlamentul României, parlamentelor sau altor instituţii ale statelor care au sprijinit eforturile de realizare a statului naţional unitar român modern şi parlamentelor sau altor instituţii ale statelor partenere care au sprijinit şi susţin eforturile României de integrare euro-atlantică.

Medalia se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Potrivit proiectului, Guvernul României va elabora anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Naţional de Aniversare a Centenarului aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Guvernul va mai elabora, pâna la 30 iunie 2017, calendarul de activităţi pentru comemorarea Razboiului de Întregire a Neamului în anul 2017. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări, ceremonii şi activităţi legate de Centenarul R ăzboiului pentru Întregirea Neamului şi al Marii Uniri. Activităţile din Programul Naţional vor fi finanţate din bugetele autoritaţilor publice şi instituţiilor organizatoare.  Guvernul României prin Secretariatul General va asigura cofinanţarea activităţilor prevăzute în Programul Naţional de celebrare a Centenarului. Guvernul României va selecta activităţile care vor primi cofinanţarea şi va decide cuantumul acesteia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.