Persoanele condamnate în prima instanţă la cel puţin 3 ani de închisoare vor primi obligatoriu de la instanţa de apel interdicţia de a părăsi România până la pronunţarea deciziei acesteia, prevede un proiect de lege depus în Parlament de deputata USR Oana Murariu. Alături de interdicţia de ieşire din ţară, instanţa de apel va trebui, conform noului proiect de lege, să aplice şi măsuri de monitorizare electronică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cazuri precum recenta fugă de executarea pedepsei a lui Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, ori a doua fugă din ţară, tot pentru a scăpa de închisoare, a Elenei Udrea nu au cum să nu revolte opinia publică. Este clar că măsurile prevăzute de actuala legislaţie pentru a îi împiedica pe fugari sunt neîndestulătoare şi e nevoie de măsuri noi. Este mult mai simplu să limităm posibilitatea fugii din ţară, decât să depunem ulterior demersuri pentru a-i găsi şi a-i aduce în ţară, printr-un proces birocratic de multe ori foarte complex şi de durată”, a declarat deputata Oana Murariu, preşedinte al organizaţiei USR Cluj.

Alături de interdicţia de ieşire din ţară, instanţa de apel va trebui, conform noului proiect de lege, să aplice şi măsuri de monitorizare electronică.

”Adică, va fi extinsă utilizarea brăţărilor electronice şi în cazul celor condamnaţi la minimum 3 ani închisoare. În acest fel, va exista un control mai clar asupra localizării persoanei judecate şi nu vom mai avea situaţii în care, chiar înaintea condamnării definitive, aceasta să dispară din ţară”, precizează USR.

”Am avut caz după caz, în special de oameni potenţi financiar, care au fugit ca să nu plătească pentru faptele lor. Nu putem asita impasibili şi să ne uităm cum unii sunt prinşi, alţii nu, unii sunt extrădaţi în România, alţi găsesc tertipuri şi portiţe legale în ţările gazdă pentru a nu fi trimişi înapoi. Înfăptuirea Justiţiei trebuie să se facă într-un stat de drept nu doar câteodată, ci mereu”, adaugă Oana Murariu.

USR afirmă că a solicitat constant ministrului Justiţiei să ia măsuri pentru ca persoanele condamnate să nu mai poată fugi din ţară, iar în martie a depus, la iniţiativa deputatului Stelian Ion, un proiect de modificare a Codului de procedură penală astfel încât magistraţii să aibă mai multe instrumente pentru prevenirea sustragerii de la executarea pedepsei. ”Proiectul este ţinut la sertar în Camera Deputaţilor de majoritatea PSD-PNL”, arată formaţiunea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.