Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Senatului Alina Gorghiu vor avea vineri în întrevedere, la Parlament, cu preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, de la ora 14.15.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întâlnirea face parte din programul vizitei oficiale pe care preşedintele Republicii Moldova o efectuează în România în perioada 28 – 30 iulie, a mai transmis Legislativul.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis o va primi, vineri la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român, transmite Administraţia Prezidenţială.

Vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În contextul întrevederii, Preşedintele României va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.