Preşedintele Senatului Florin Cîţu a avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Consiliului Federal al Republicii Federale Germania (Bunderstag), Bodo Ramelow, în contextul vizitei pe care preşedintele Consiliului Federal o efectuează în România, în perioada 23 - 25 mai. Bodo Ramelow care deţine şi funcţia de prim-ministru al landului Turingia, a fost însoţit de o delegaţie din care fac parte reprezentanţi ai mediului economic şi academic. Şeful Senatului a abordat atât teme ce ţin de intensificarea relaţiei dintre România şi Germania, cât şi subiecte de actualitate de pe agenda internaţională, cu accent pe situaţia din Ucraina. Oficialul german a avut o întâlnire şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat de presă al Senatului, 

În ceea ce-i priveşte pe cetăţenii români care lucrează în Germania, preşedintele Senatului a apreciat că există o strânsă colaborare cu autorităţile germane, în scopul identificării celor mai bune soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi şi a salutat modificările legislative în domeniul muncii care au intrat în vigoare anul trecut şi care reprezintă un pas înainte în această direcţie.

Un alt subiect important abordat a privit evenimentele militare din Ucraina, care continuă să fie extrem de îngrijorătoare. Preşedintele Senatului a afirmat că România a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată şi neprovocată a Rusiei asupra statului vecin, această invazie fiind o încălcare flagrantă a dreptului şi a acordurilor internaţionale la care Rusia este parte. Domnia sa a subliniat că UE trebuie să rămână unită în mesajele şi acţiunile sale în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Florin Vasile Cîţu a reliefat că, în calitate de stat membru NATO şi UE cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, România se confruntă cu o situaţie dificilă, din cauza fenomenului migraţiei, acţionând în mod responsabil şi în deplină solidaritate pentru a asigura gestionarea acestei ipostaze dificile la frontierele externe ale flancului estic. Domnia sa a afirmat că, în contextul actual, este nevoie de sprijinul UE, efortul financiar fiind unul consistent.


Abordând tema extinderii UE, preşedintele Senatului a specificat că statul român susţine continuarea politicii de extindere, subliniind faptul că situaţia actuală evidenţiază importanţa procesului de aderare a Republicii Moldova, Georgiei şi a Ucrainei. Referindu-se la noile condiţii internaţionale în care Suedia şi Finlanda şi-au exprimat public intenţia de a aderare la NATO, a declarat că România sprijină demersul acestora.

Demnitarul român a afirmat că România a fost şi este un furnizor constant de securitate pentru UE, iar măsurile rapide şi eficiente luate pentru a gestiona situaţia actuală de la frontieră, pentru a primi şi a asista persoanele care fug de războiul din Ucraina, au demonstrat, încă o dată, că ţara noastră aplică pe deplin standardele comunitare şi este pregătită să adere la spaţiul Schengen. Încheierea acestui proces va permite dezvoltarea relaţiilor economice, ceea ce ar fi în beneficiul tuturor, înlesnind şi circulaţia mărfurilor.

La întrevedere au participat senatorii: Alina-Ştefania Gorghiu şi Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinţi ai Senatului, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, şi Roberta-Alma Anastase, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă. Din delegaţia germană au mai făcut parte E.S. dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, dr. Ute Rettler, secretar de stat în Consiliul Federal, Malte Krückels, secretar de stat pentru mass-media, reprezentantul statului liber Turingia la nivel federal, Tina Beer, secretar de stat pentru afaceri culturale, Guvernul de land Turingia şi Falk Neubert, purtătorul de cuvânt al Guvernului din Turingia.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întâlnire cu Bodo Ramelow.

„O întâlnire constructivă cu preşedintele Consiliului Federal al Republicii Federale Germania (Bunderstag), Bodo Ramelow. Am discutat despre situaţia energetică a UE şi sustenabilitate, sprijinirea drumului european a Ucrainei, Republicii Moldova şi intrarea României în Spaţiul Schengen”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Twitter.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.