Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că Ludovic Orban şi-a depus în această seară mandatul de prim-ministru desemnat şi că a convocat pentru miercuri consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Iohannis a precizat că miercuri ar putea avea loc ”o desemnare” şi că se va asigura că face ”o desemnare bună”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că gestul lui Orban este determinat de expirarea termenului de 15 zile în care ar fi trebuit ca Guvernul să primească votul de învestitură, acuzând din nou PSD pentru această situaţie.

„În esenţă se datorează această situaţie PSD-ului, din cauza PSD-ului care a boicotat şedinţa de ieri nu s-a putut da un vot. În acest mod riscăm să intrăm într-un blocaj, ori un blocaj este ultimul lucru pe care ni-l dorim în această situaţie, de aceea am acceptat aceastp depunere de mandat”, a afirmat preşedintele.
Preşedintele a anunţat că a convocat consultări cu partidele începând de miercuri, de la ora 16:00, până la ora 20:00.

Ulterior, răspunzând unei întrebări, a declarat că domnul Ludovic Orban rămâne prima sa opţiune pentru premier.

Întrebat dacă doreşte să formeze o nou majoritate parlamentară, Iohannis a spus că intenţia preşedintelui totdeauna este „de a da ţării un guvern”.
Şeful statului a refuzat să comenteze informaţiile apărute pe surse referitoare a numele unui viitor premier desemnat.
Klaus Iohannis a spus despre Ludovic Orban: „Rămâne prima mea opţiune pentru premier”.
De asemenea, întrebat dacă va desemna un premier înainte de motivarea CCR, Iohannis a spus că această chestiune este independent de ceea ce se petrece la CCR.
„Sunt şanse ca una şi cealaltă (desemnarea şi motivarea CCR – n.r) să nu fie legate” a spus Iohannis.
Întrebat dacă doreşte cooptarea USR la guvernare, Iohannis a spus că „regula nu este ca preşedintele să adune o majoritate, ci să desemneze o persoană pe care o consideră capabilă să meargă şi să adune o majoritate în Parlament”.
El a subliniat că nu face consultări pro forma, ci pentru a afla opiniile partidelor politice.
În ceea ce priveşte eventuala desemnare a unui premier independent, Klaus Iohannis a replicat că nu se poate pronunţa înainte de consultări.
„S-ar putea deja să avem mâine (miercuri – n.r.) o desemnare. Voi încerca să fac o desmenare care va duce la o procedură care se finalizează. Mă voi asigura că fac o desemnare bună” a mai declarat Iohannis.
Întrebat dacă are ceva să- reproşeze premierului Ludovic Orban, Iohannis a răspuns: ”Dimpotrivă, sunt foarte mulţumit de munca depusă de domnul Orban în calitate de premier, după aceea în calitate de premier interimar”. 
„Nu doar că nu aş avea ce să-i reproşez, chiar aş avea pentru ce să-l laud, iar procedura în Parlament  nu s-a blocat fiindcă Ludovic Orban a făcut sau nu a făcut ceva anume. Întreg blocajul s-a produs din cauza PSD-ului care mai întâi a tras de timp cu audierile care altătdată se făceau într-o zi sau într-o zi jumătate (...), după care termenul la care s-a pus votul pentru învestitură a fost termenul maximal admis în Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere, deci se vede clar intenţia de a bloca acest demers. Pentru a debloca întregul demers, domnul Ludovic Orban şi-a depus mandatul de premier desemnat şi mergem mai departe. România nu are nevoie de blocaje, sunt suficiente probleme care trebuie rezolvate, nu avem nevoie de astfel de blocaje” a încheiat Iohannis”.

CCR a admis sesizarea PSD şi a decis luni că există un conflict juridic între Parlament şi preşedinte în ceea ce priveşte nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare de premier, argumentul Curţii fiind că desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după decizia CCR, că PSD a creat o nouă criză.

”Cea mai legitimă soluţie este revenirea cât mai repede la votul cetăţenior şi crearea unei majorităţi caabile să guverneze pentru cetăţean. avem nevoe de un nou legistativ”, a precizat Iohannis.

”Nu putem continua aşa cu blocaj perpetuu cu guverne demise trimestrial. Vedem că PSD-ului îi este frică să se întoarcă la popor şi acum vrea să-i împiedice să-şi facă treaba pe cei care vor şi ştiu ce trebuie făcut în România”, a continuat şeful statului.

El a susţinut că situaţia generată de inconştienţa PSD trebuie să înceteze.

”Situaţia este extrem de serioasă, nu comentez decizia CCR, dar evident că voi pregăti demersuri concrete pe care le voi anunţa când am luat aceste decizii”, a subliniat preşedintele.

Conform lui iohannis, şansele de organizare a alegerilor anticipate tocmai au scăzut sub 50%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.