Klaus Iohannis a anunţat că va cere reexaminarea Legii de aprobare a Ordonanţei prin care este reglementată retragerea titlurilor de doctor obţinute prin plagiat, Iohannis afirmând că legea nu oferă garanţii suficiente de integritate academică.
Plenul Senatului a adoptat, pe 9 mai, proiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care a fost modificat în comisia de învăţământ şi care prevede, în varianta nouă, că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.
Proiectul Ordonanţei a fost adoptat de plenul Senatului cu 87 de voturi ”pentru” şi două abţineri. Senatul este cameră decizională, astfel că legea a mers la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.




























