Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că România a înaintat în discuţiile cu Ucraina în ceea ce priveşte proiectul privind producţia de drone în comun, de către cele două state, 15 firme din Ucraina arătându-se interesate de acest proiect. ”Eu cred că ideal pentru România este ca parteneriatul cu firmele din Ucraina care vor face producţie în România să se întâmple pe teritoriul naţional, în curtea Ministerului Apărării”, subliniază ministrul.
”S-a înaintat, Ordonanţa 62 care reglementează interacţiunea pe acest proiect cu bani din SAFE menţionează extraordinar de clar: Ministerul Apărării transmite nişte criterii operaţionale, adică spune statului român ce tehnică trebuie să aibă dronele care sunt considerate a fi utile, după care sunt nişte criterii economice, de localizare, pe care le gestionează Ministerul Economiei. Suntem în situaţia în care Ministerul Apărării a trimis cerinţele tehnice, cum trebuie să funcţioneze o dronă pe care România o va produce împreună cu Ucraina, s-au trimis aceste date la Cancelaria prim-ministrului, unde urmează să fie un ordin care urmează să ţină cont de cerinţele Ministerului Apărării şi de criteriile de localizare specificate de Ministerul Economiei”, a afirmat Radu Miruţă, luni seară, la TVR Info.
El a spus că 15 firme care produc drone pe teritoriul ucrainean au discutat cu autorităţile din România despre producţia unor drone în ţara noastră.
”Termenul este ca acest proiect să fie finalizat în 2030. Evident că pe noi ne interesează să începem această producţie cât mai repede”, a adăugat Miruţă, subliniind că, având în vedere particularităţile fiecăreia dintre ţările implicate – Ucraina în război, România în Uniunea Europeană, trebuind să respecte regulile acesteia - proiectul nu poate fi implementat extrem de rapid.
”Eu cred că ideal pentru România este ca parteneriatul cu firmele din Ucraina care vor face producţie în România să se întâmple pe teritoriul naţional, în curtea Ministerului Apărării”, a subliniat ministrul.
