Preşedintele Iohannis a contestat la CCR legea pentru aprobarea OUG privind Contul de economii junior

În opinia preşedintelui, ordonanţa de urgenţă încalcă Regulamentul general de protecţie a datelor (GDPR), precum şi dreptul de proprietate al deponenţilor.

 

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis:

 

Potrivit prevederilor OUG nr. 104/2018, programul guvernamental „gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar” are ca obiect înfiinţarea unui cont special de economisire sub formă de depozit, denumit cont individual de economii Junior Centenar. Beneficiarii acestui program sunt cetăţenii români care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

 

Art. 1 alin. (3) din OUG nr. 104/2018 prevede aspecte ce ţin de deschiderea contului Junior Centenar. Astfel, potrivit acestor dispoziţii: „Contul individual de economii Junior Centenar se deschide pe numele copilului automat la unităţile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinţi, din partea reprezentantului legal al copilului sau a împuternicitului acestuia. Coordonatele contului individual de economii Junior Centenar şi condiţiile de utilizare se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice”.

 

În aplicarea prevederilor OUG nr. 104/2018, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză au emis Ordinul comun nr. 99/75/4/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar”. Conform art. 2 alin. (1) din aceste norme: „În scopul deschiderii automate a conturilor prevăzute la art. 1, Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare transmite Trezoreriei Statului Sector 1 un fişier care conţine datele de identificare ale copiilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1  alin. (2) din ordonanţă, extrase din registrul naţional de evidenţă a persoanelor”.

 

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că în ceea ce priveşte incidenţa actelor obligatorii ale Uniunii Europene în cadrul controlului de constituţionalitate, „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă trebuie să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate”  (Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 sau Decizia nr. 668 din 18 mai 2011).

 

Într-o altă decizie, Curtea a reţinut că „actele de drept european care au caracter obligatoriu sunt regulamentele (act legislativ care trebuie aplicat în integralitatea sa, în toate statele membre), directivele (act legislativ care stabileşte un obiectiv pe care trebuie să îl atingă toate statele membre, fiecare dintre ele având însă libertatea de a decide asupra modalităţilor de îndeplinire a obiectivului stabilit) şi deciziile (act legislativ direct aplicabil şi obligatoriu pentru toţi cei cărora li se adresează; destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar întreprinderile)” (Decizia nr. 137/2019, paragraful 72).

 

Adoptat în anul 2016, Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) s-a aplicat începând cu data de 25 mai 2018, fiind elaborat cu scopul oferirii unei mai bune protecţii a datelor cu caracter personal, drept fundamental prevăzut de art. 8 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 16 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Faţă de cele arătate, Regulamentul general privind protecţia datelor îndeplineşte ambele condiţii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind un act obligatoriu, cu un conţinut clar, ale cărui prevederi au o relevanţă constituţională prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Constituţie potrivit cărora „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.

 

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul general pentru protecţia datelor: „Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii: (...) (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului”.

 

Aşadar, printre condiţiile unei prelucrări legale se regăseşte şi situaţia în care operatorul are o obligaţie legală în acest sens, cum este şi situaţia de faţă, în care Trezoreria Statului este obligată să creeze conturi pentru fiecare minor din România.

 

Cu toate acestea, Regulamentul general de protecţie a datelor instituie o serie de garanţii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Potrivit art. 14 din Regulamentul general de protecţie a datelor, în cazul în care datele cu caracter personal nu au fost obţinute de la persoana vizată, operatorul furnizează persoanei vizate o serie de informaţii, printre care, cu titlu de exemplu, se numără: (a) identitatea şi datele de contact ale operatorului şi, după caz, ale reprezentantului acestuia; (b) datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor, după caz; (c) scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum şi temeiul juridic al prelucrării; (d) categoriile de date cu caracter personal vizate; (e) destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal, după caz.

 

Prevederile art. 14 alin. (2) - (4) dezvoltă această obligaţie de informare pe care operatorul de date cu caracter personal o are. În acelaşi timp, art. 14 alin. (5) lit. c) din Regulamentul general de protecţie a datelor instituie o excepţie de la obligaţia de informare în situaţia în care „obţinerea sau divulgarea datelor este prevăzută în mod expres de dreptul Uniunii sau de dreptul intern sub incidenţa căruia intră operatorul şi care prevede măsuri adecvate pentru a proteja interesele legitime ale persoanei vizate”.

 

Prin urmare, dacă o astfel de prelucrare a datelor este prevăzută de dreptul intern, ea trebuie să fie reglementată de o asemenea manieră încât să prevadă şi garanţii sau măsuri adecvate pentru a proteja interesele legitime ale persoanei vizate care, în cazul de faţă, cel al OUG nr. 104/2018, lipsesc.

 

În lipsa unor asemenea garanţii, printr-un act de punere în aplicare a legii (Ordinul nr. 99/75/2019 anterior amintit) s-a reglementat faptul că „În scopul deschiderii automate a conturilor prevăzute la art. 1, Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare transmite Trezoreriei Statului Sector 1 un fişier care conţine datele de identificare ale copiilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1   alin. (2) din ordonanţă, extrase din registrul naţional de evidenţă a persoanelor”.

 

Prelucrarea unui asemenea volum de date (practic, toate datele personale ale tuturor minorilor din România) în lipsa oricăror garanţii prevăzute în lege cu privire la securitatea acestora, nu numai că este o operaţiune care contravine normei europene precizate, dar este şi una disproporţionată, prin raportare la volumul de date şi la faptul că prelucrarea vizează toţi minorii din România, chiar dacă doar o parte dintre reprezentanţii lor legali vor opta în mod efectiv pentru acest program guvernamental şi vor beneficia de acesta. Apreciem că pentru respectarea principiului proporţionalităţii, legiuitorul ar fi putut să reglementeze un mecanism prin care datele personale erau folosite şi prelucrate în scopul creării unui cont la Trezoreria Statului doar în cazul în care potenţialii beneficiari, prin reprezentanţii lor legali, îşi manifestau interesul şi îşi exprimau un acord de voinţă pentru participarea la acest program guvernamental.

 

Mai mult, prevederi din Regulamentul general de protecţie a datelor - precum sunt cele ale art. 32 referitoare la securitatea prelucrării datelor - impun operatorilor o serie de garanţii pe parcursul unor astfel de operaţiuni: „Având în vedere stadiul actual al dezvoltării, costurile implementării şi natura, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscul cu diferite grade de probabilitate şi gravitate pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul şi persoana împuternicită de acesta implementează măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător acestui risc (...)”.

 

Nu în ultimul rând, sintagma „coordonatele contului individual (...) şi condiţiile de utilizare” care se referă la elementele care „se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice” este una neclară, nerezultând cu exactitate ce anume se publică pe site-ul instituţiei şi dacă aceste coordonate ale contului includ date cu caracter personal, caz în care s-ar aduce o atingere directă dreptului la viaţă privată al minorilor.

 

Având în vedere reglementarea lacunară şi disproporţionată în raport cu scopul urmărit, prevederile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 104/2016 încalcă art. 26 din Constituţie, prin raportare la obligaţiile statului român ce decurg din art. 148 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală şi din prevederile Regulamentului general de protecţie a datelor.

 

2. Art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 2 alin. (6) din OUG nr. 104/2018 încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

 

 Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din cuprinsul OUG nr. 104/2018 stabilesc modul de deschidere a conturilor individuale de economii Junior Centenar, precum şi modalitatea în care se pot realiza depunerile de sume de bani în aceste conturi.

 

De asemenea,  potrivit prevederilor art. 2 alin. (6): „Sumele existente în contul individual de economii Junior Centenar nu pot fi retrase până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, cu excepţia următoarelor situaţii: a) în cazul achitării cheltuielilor de sănătate pentru tratarea titularului contului în cazul bolilor cu risc de deces al acestuia, respectiv: boli infecţioase, boli rare, afecţiuni oncologice, malformaţii congenitale, boli hematologice, diabet, accidente domestice şi intoxicaţii; b) în cazul achitării cheltuielilor pentru suportul serviciilor medico-sociale de care beneficiază titularul contului cu tulburări pervazive de dezvoltare, respectiv în cazul achitării cheltuielilor de recuperare medicală complexă psiho-neuro-motorie; c) în cazul decesului titularului contului;”.

 

Potrivit art. 1 al OUG nr. 104/2018, programul guvernamental are drept obiect înfiinţarea unui cont special de economisire, sub formă de depozit.

 

În primul rând, nu este clară natura juridică a raportului reglementat prin lege între beneficiarii programului şi statul român, reprezentat prin Trezoreria statului. Din modul în care programul „Junior Centenar” este reglementat, contractul dintre reprezentanţii legali ai minorilor şi Trezorerie se aseamănă cu un contract de adeziune, clauzele sale esenţiale fiind prestabilite, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare, similar prevederilor din art. 1175 din Codul civil.

 

Cu toate acestea, dispoziţiile legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, implicit ale ordonanţei de urgenţă prevăd drepturi şi obligaţii proprii mecanismului nou instituit, ceea ce conduce la concluzia că între beneficiari, prin reprezentanţii lor legali şi Trezoreria statului s-ar încheia un contract nenumit. Potrivit art. 1168 din Codul civil: „Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult”.

 

Or, din analiza prevederilor ordonanţei de urgenţă, aşa cum am menţionat, nu rezultă cu claritate natura juridică a acestui contract şi nici dacă în urma depunerilor de sume în conturile beneficiarilor este transferat dreptul de proprietate asupra sumelor de bani.

 

Într-o primă situaţie, cea în care dreptul de proprietate asupra sumelor de bani depuse nu este transferat către Trezoreria Statului, nu este clar care este momentul la care iau naştere drepturile şi obligaţiile celor două părţi şi când este exprimat consimţământul pentru încheierea unui asemenea contract, condiţie esenţială pentru validitatea unui astfel de contract. Dacă în cazul unui contract de depozit există o manifestare de voinţă şi un consimţământ al deponentului pentru încheierea unui contract de depozit, în cazul de faţă, conturile sunt deschise în mod automat la Trezoreria Statului. Din această perspectivă, nu este clar dacă raportul juridic dintre beneficiar şi Trezoreria Statului ia naştere chiar prin efectul legii sau, din contră, se naşte la momentul primei depuneri în contul respectiv.

 

În acest caz, s-ar putea deduce că Trezoreria statului nu poate folosi sumele de bani depuse, nefiind realizat un transfer al dreptului de proprietate, iar beneficiarul îşi păstrează prerogativa dispoziţiei acestora. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (5) din OUG nr. 104/2018 „În contul individual de economii Junior Centenar se pot depune, de către reprezentantul legal al titularului sau de către alte persoane, oricând sume de bani în lei, prin virament, mandat poştal prin oficiile poştei Române sau în numerar prin casieriile unităţilor Trezoreriei Statului”. Din modul deficitar de redactare a normei, nu rezultă dacă la acel moment are loc un transfer al dreptului de proprietate asupra sumei de bani.

 

Normele de aplicare ale OUG nr. 104/2018 sunt dezvoltate prin Ordinul nr. 99/75/2019 anterior amintit şi cuprinde unele elemente de bază ale raportului contractual, care, din modul său de reglementare este apropiat unuia de adeziune. Potrivit art. 1182 din Codul civil, „contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta”. Apreciem că simpla depunere a unei sume de bani de către reprezentantul legal al minorului nu poate echivala cu o acceptare fără rezerve a unei oferte de a contracta şi nici cu un consimţământ exprimat în mod expres. De asemenea, în cazul în care prima depunere se realizează de către o altă persoană (spre exemplu, o rudă a unui minor), aceasta nu poate echivala cu exprimarea consimţământului din partea reprezentantului legal al beneficiarului.

 

În ipoteza în care s-ar interpreta că mecanismul nou instituit presupune un transfer al dreptului de proprietate, prin modul său de reglementare, acesta se apropie de dispoziţiile care reglementează depozitul de fonduri. Potrivit art. 2191 alin. (1) din Codul civil care reglementează Depozitul de fonduri, „Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit, aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi ori, în lipsă, de uzanţe”. În acelaşi timp, art. 2184 cu care debutează    Capitolul XV „Contul bancar curent şi alte contracte bancare” din Codul Civil, reglementează dreptul de a dispune de soldul creditor „În cazul în care depozitul bancar, creditul sau orice altă operaţiune bancară se realizează prin contul curent, titularul contului poate să dispună în orice moment de soldul creditor al contului, cu respectarea termenului de preaviz, dacă acesta a fost convenit de părţi”.

 

Aşadar, normele de drept comun stabilesc posibilitatea deponentului de a dispune de suma respectivă, cu respectarea unui termen de preaviz. Cu toate acestea, prin efectul prevederilor art. 2 alin. (6) din actul criticat, este instituită o interdicţie de retragere a sumelor depuse până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, cu 3 excepţii care se referă la starea de sănătate a titularului sau la decesul acestuia.

 

Din modalitatea în care normele criticate sunt redactate, este susceptibilă şi interpretarea conform căreia prin depunerea sumei de bani, reprezentantul legal sau celelalte persoane care fac o depunere renunţă la prerogativa dispoziţiei din conţinutul dreptului de proprietate. Or, o atare renunţare trebuie să fie realizată pe baza unui consimţământ informat al persoanei respective.

 

Respectarea standardelor de claritate şi predictibilitate ale legii reprezintă o cerinţă de rang constituţional. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate (Decizia nr. 903/2010, Decizia nr. 743/2011, Decizia nr. 1/2014 şi Decizia nr. 562/2017). Totodată, instanţa de control constituţional a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26/2012 şi Decizia nr. 445/2014).

 

Din modul în care acest mecanism este reglementat, prevederile art. 1 alin. (3), alin. (5) şi art. 2 alin. (6) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

 

În al doilea rând, în situaţia în care nu are loc un transfer al dreptului de proprietate asupra sumelor de bani depuse, prin interdicţia de a dispune de respectivele sume de bani până la împlinirea vârstei de 18 ani de către beneficiar, se aduce atingere chiar dreptului de proprietate. Potrivit art. 44 alin. (2) teza întâi, „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Garantarea şi ocrotirea proprietăţii nu sunt realizate doar în raport cu alte persoane aflate pe poziţii de egalitate juridică în raport cu titularul dreptului, ci şi în raport cu statul sau unităţile administrativ teritoriale şi cu măsurile pe care ar putea fi luate de acestea din poziţii de putere. Expresia acestei protecţii a dreptului de proprietate este dată de conţinutul art. 44 alin. (3) şi (4) din Constituţie care se referă atât la expropriere, cât şi la naţionalizarea bunurilor.

 

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

 

În aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că atunci când măsurile autorităţilor nu reprezintă o adevărată privare de proprietate este important ca aceste măsuri să nu aducă atingere însăşi substanţei dreptului, iar aceste măsuri să respecte principiul proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul urmărit – cerinţă a limitărilor dreptului de proprietate. Principiul proporţionalităţii derivă din necesitatea asigurării unui just echilibru între exigenţele generale ale comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.

 

Din această perspectivă, programul guvernamental „gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar” a fost înfiinţat cu scopul de a consolida sistemul economic prin economisire şi de a asigura un surplus financiar pentru copii la vârsta de 18 ani. Cu toate acestea, interdicţia instituită de legiuitor prin conţinutul art. 2 alin. (6) din OUG nr. 104/2018, cea de a nu permite retragerea sumelor depuse până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, apare ca fiind disproporţionată în raport cu obiectivul urmărit.

 

Acest aspect, corelat cu neclaritatea modului de punere în practică a mecanismului şi a momentului în care ia naştere raportul juridic între beneficiari şi stat în cadrul acestui program guvernamental este de natură să aducă atingere chiar substanţei dreptului de proprietate. Acest argument este susţinut şi de faptul că singurele excepţii în care reprezentantul legal al minorului poate dispune de respectivele sume de bani sunt cele care privesc starea de sănătate a acestuia şi decesul, fără a lua în calcul alte cauze, cum ar fi un impas financiar al respectivei familii, nevoia de asigurare a altor cheltuieli ce îl privesc pe minor (cheltuieli de subzistenţă, cheltuieli educaţionale etc).

 

Mai mult, norma menţionată contravine şi dispoziţiilor de drept comun prevăzută la art. 2191 alin. (1) din Codul civil care reglementează Depozitul de fonduri ce prevăd posibilitatea deponentului de a primi suma de bani, la cerere, cu respectarea unui termen de preaviz.

 

Chiar dacă măsura instituită prin acest program guvernamental este una ce instituie o limită legală în considerarea unui interes general – un interes economic al statului, modul în care această limită legală este reglementată conduce la golirea de conţinut a dreptului. Spre exemplu, în cazul unui copil cu vârsta de 5 ani, lipsirea de prerogativa dispoziţiei asupra respectivelor sume de bani depuse este instituită pentru o perioadă de 13 ani, ceea ce nu păstrează un raport de proporţionalitate între scopul urmărit şi interesul general al acestei reglementări.

 

Nu în ultimul rând, chiar dacă prima de la stat este una în valoare de 600 de lei, fiind unică pentru intervalul de un an de zile, potrivit art. 2 alin. (2) din OUG nr. 104/2018, este instituit un plafon maximal de 100.000 de euro pentru depunerile în aceste conturi. Potrivit art. 1 alin. (6) din acelaşi act normativ, „Sumele existente în contul individual de economii Junior Centenar nu pot face obiectul unei tranzacţii, nu pot fi cesionate sau gajate, sub sancţiunea nulităţii actelor respective”. Legea nu reglementează niciun aspect referitor la situaţia în care sumele depuse în respectivele conturi provin din activităţi ilicite şi ar putea face obiectul confiscării, aspect ce demonstrează încă o dată încălcarea standardelor de calitate a legii.

 

În consecinţă, dispoziţiile art. 1 alin. (3), (5) şi (6) şi cele ale art. 2 alin. (6) din OUG nr. 104/2018 încalcă şi prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, prin nesocotirea principiului proporţionalităţii.

 

3. Art. 5 din OUG nr. 104/2018 încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 53 din Constituţie şi art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

 

Art. 5 alin. (3) din  O.U.G. nr. 104/2018 prevede ca în cazul în care copiii ocrotiţi prin serviciile publice şi private specializate pentru protecţia copilului sunt adoptaţi, depunerea sumei anuale minime de 1.200 lei revine adoptatorilor,  începând cu data adopţiei.

 

Dacă în cazul minorilor care nu sunt ocrotiţi prin serviciile publice şi private  specializate pentru protecţia copilului norma dezvoltată de art. 5 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 104/2018 este şi de această dată neclară şi creează premisele încălcării dispoziţiilor constituţionale amintite la punctul 2, în cazul de faţă se instituie chiar o obligaţie clară în sarcina adoptatorilor de a depune anual suma de 1.200 de lei în conturile minorilor adoptaţi deschise de Trezoreria Statului. În această situaţie este încălcat în mod direct art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, considerentele dezvoltate la punctul anterior menţinându-şi valabilitatea şi în această situaţie.

 

Practic, norma obligă toţi adoptatorii să depună suma de 1200 de lei anual, încălcându-le dreptul de proprietate, fără nici măcar ca aceştia să aibă posibilitatea de a opta pentru înscrierea sau nu în acest program guvernamental, spre deosebire de minorii care nu sunt adoptaţi. Dacă în cazul minorilor care nu sunt adoptaţi nu este clar momentul la care se naşte raportul juridic ce priveşte acest program guvernamental şi nici momentul la care este exprimat un consimţământ în cunoştinţă de cauză, în situaţia minorilor adoptaţi, acest acord de voinţă lipseşte complet, adoptatorii fiind supuşi, prin efectul legii la o sarcină financiară excesivă, încălcându-se în mod direct dreptul fundamental la proprietate.

 

Mai mult, analizând dispoziţiile Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei şi în special a celor cuprinse în Capitolul nr. VIII intitulat „Monitorizare şi activităţi postadopţie”, constatăm că nu se regăseşte nicăieri o astfel de obligaţie în sarcina adoptatorului, cea de a depune anual o sumă de bani în scopul economisirii, într-un cont al persoanei adoptate. În aceste condiţii, legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte o nouă obligaţie în sarcina adoptatorului, în cadrul acestui mecanism de protecţie socială, cea de a depune 1200 de lei anual în contul deschis automat de Trezoreria Statului. O astfel de prevedere instituie o limitare a exerciţiului dreptului de proprietate contrară art. 53 din Constituţie.

 

În considerarea argumentelor expuse, apreciem că dispoziţiile art. 5 din actul normativ criticat contravin art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

 

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că prevederile invocate ale Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” sunt neconstituţionale.

Urmărește-ne și pe Google News