Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, spune că 800 de angajaţi în cadrul DGASPC Maramureş nu şi-au primit salariile pentru a doua lună, el arătând că acum a ajuns cuţitul la os, după ce Guvernul nu a hotărât, săptămâna aceasta, să aloce bani din Fondul de rezervă. Zetea cere Guvernului să nu mai amâne alocarea banilor în plus pentru asistenţa socială, ca să poată fi plătiţi aceşti oameni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că toti angajaţii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu şi-au primit salariile, fiind cea de-a doua lună când nu sunt plătiţi.

”Trebuia să plătim salariul pe luna septembrie şi este a doua lună în care nu reuşim să facem asta, pentru că nu există resursele financiare, la dispoziţia autorităţilor locale şi noi, şi nu e doar Maramureşul în această situaţie, sunt marea majoritate a Consiliilor Judeţene. De ce am ajuns în această situaţie? Pentru că standardul de cost, raportat la beneficiarii din sistemul de asistenţă socială din România, este extrem de vechi, la un nivel extrem de redus şi nu acoperă costurile pe care le avem, pentru a putea ţine deschise centrele de tip familiar, acolo unde se îngrijesc copiii fără părinţi, acolo unde avem grijă de bătrâni, acolo unde avem grijă de persoanele cu dizabilităţi”, a precizat Zetea.

Preşedintele CJ Maramureş a precizat că sunt 800 de angajaţi în cadrul DGASPC şi 1000 de beneficiari.

”Nu noi am făcut sistemul de asistenţă socială din România, aşa este standardul, aşa sunt acreditările, aşa sunt legile în România, pentru că dacă ai, într-o casă de tip familial, ai şapte, opt, zece copii de care ai grijă, acolo trebuie să fie şeful de centru, administratorul, bucătarul, psihologul, cu asistenţii, cei care lucrează în casa respectivă. Şi ajungi la zece angajaţi, pentru zece beneficiari”, a menţionat el. Gabriel Zetea a mai spus că şi în anii trecuti au fost în această situaţie, doar că nu aşa de devreme, nu începând cu luna august. Potrivit lui Gabriel Zetea, în fiecare zi se alocă o alocaţie de hrană pentru copiii care sunt în sistemul de asistenţă socială, de 22 lei pe zi.

”Vă daţi seama că nimeni nu poate să creadă că poate să întreţii un copil şi să-i dai de mâncare cu 22 de liri. Aceştia sunt banii pe care îi dă Guvernul. Şi atunci autorităţile locale vin şi suplimentează din propriul buget banii pentru asistenţă socială, pentru a putea să ai de mâncare aşa cum trebuie. Practic, noi cumpărăm o pâine cu 7 lei, Guvernul dă 3 lei şi noi avem nevoie să punem restul de 4 lei. Doar că în acest an, având în vedere că există presiune, în ceea ce priveşte proiectele cu PNRR, avem împrumuturi care sunt făcute pentru a susţine confinanţările pe proiecte, nu mai avem bani necesari pentru a suplini lipsa de finanţare din partea Guvernului. De aceea, cerem Guvernului acum să nu mai amâne alocarea banilor în plus pentru asistenţa socială, ca să putem să plătim pe aceşti oameni. Gândiţi-vă, avem familii care lucrează şi sunt soţ şi soţie, de exemplu, în DGASPC. Ei au copii, care merg la şcoală, nu au bani să-şi primită copiii la şcoală, n-au bani acum să-şi plătească biletul de autobuz ca să-şi facă naveta spre muncă, spre locul de muncă”, a mai spus preşedintele CJ Maramureş. Zetea a mai spus că nu au fost alocaţi bani din bugetul local, pentru plata salariilor, de la începutul anului, pentru că nu au avut resursele financi

are.

”Alocarea financiară, în cazul judeţului Maramureş, este mai mică cu 50 de milioane de lei, faţă de bugetul anului trecut, la care se adaugă în plus confinanţările pe proiecte, adică avem cheltuieli mai mari, plus dobânziile mai mari, dar nu am mai avut sumele de bani necesare pentru a acoperi salariile angajaţilor din DGASPC”, a subliniat Zetea.

”Să nu credeţi că acum ne-am apucat să vorbim. Acum a ajuns cuţitul la os, nu mai putem. Şi pentru că guvernul, în această săptămână, nu a hotărât să aloce, din Fondul de rezervă, sume de bani pentru a ne fi acordate, oamenii au început să iasă o stradă”, a explicat Zetea

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.